Retrogradați pe toate planurile!** Craiova nu ar fi rămas oricum în Liga I din cauza licenței

Ceea ce se aude de ceva vreme în Bănie pare să fi devenit
certitudine.

Conform unor surse, Universitatea nu a primit licența pentru
sezonul viitor al Ligii I, trei fiind cauzele care au dus la luarea
acestei decizii: divizarea parțială a societății care administrează
clubul, fapt interzis de regulament, lipsa unui contract ferm
privind dreptul de folosință al unui stadion pentru sezonul viitor
și faptul că gruparea olteană nu și-a achitat datoriile către
bugetul statului. În aceste condiții,

Știința ar fi fost oricum retrogradată, chiar dacă pe teren ar
fi reușit să se salveze.

Publicat: 17 05. 2011, 11:46
Actualizat: 17 05. 2011, 12:07