„Retur de foc”

Tehnicianul echipei din Copou se gândește deja la prima etapă de campionat când echipa sa va primi vizita Universității Craiova.

Italianul de pe banca ieșenilor își face deja planuri pentru retur și se arată satisfîcut de cum au răspuns jucătorii până acum la ce le-a cerut. „Sunt mulțumit de ceea ce am făcut până acum, ne-am pregătit bine, atât fizic, cât și tactic. Urmează să vedem în meciurile amicale ce au înțeles fotbaliștii mei. Sper ca după primele meciuri să-mi cristalizez un unsprezece de bază pentru meciul cu Craiova, din prima etapă. În meciul cu Universitatea trebuie să avem determinare maximă. Am văzut lucruri bune la jucători până acum, s-au așezat destul de bine în sistem, îmi place atitudinea lor. Ne așteaptă un retur de foc, dar cu încredere și dăruire ne putem salva de la retrogradare”, a spus Bergodi. El a mai afirmat că nu crede în jocuri de culise. „Când am venit în România am auzit prima dată de jocuri de culise. Nu știam ce sunt acestea, dar am aflat pe parcurs, am înțeles că a fost ceva la unele meciuri”, a mai zis italianul.

„Îl doresc pe Andrei Cristea“

Cristian Bergodi a precizat că are încredere în jucătorii săi și a avut doar cuvinte de laudă pentru Andrei Cristea: „Îmi asum responsabilitatea cu lotul actual, am încredere în jucători că putem face treabă bună. Andrei Cristea? Îl cunosc, să fiu nebun să nu îmi doresc un atacant ca el în echipă. Îl știu de când a fost antrenat de Olăroiu. Va fi un plus pentru echipă, știu că a jucat și anul trecut la Poli, l-am urmărit în câteva meciuri, a dat calitate jocului împreună cu ceilalți colegi ai săi”.

Bergodi a refuzat Rapidul

Tehnicianul italian a afirmat că a fost sunat de oficialii formației giuleștene și a fost întrebat dacă dorește să joace un amical. „Eu am rămas în relații foarte bune cu cei de la Rapid. Chiar m-a sunat Marian Rada să îmi propună să jucăm un meci amical în Antalya, dar prefer să joc cu echipe străine”, a mai declarat noul tehnician al ieșenilor.

Cernomoreț, al cincilea adversar

Președintele Sorin Boca (foto) a declarat că al cincilea adversar al grupării din Copou în Antalya va fi o reprezentantă a primei ligi din Bulgaria. „Pe data de 14 februarie nu vom mai juca cu o echipă din Slovenia, așa cum era stabilit, ci cu Cernomoreț Burgas, echipă situată pe locul 9 în prima ligă bulgară. În rest, programul rămâne cel stabilit”, a declarat Boca.

„Nu riscăm neprogramarea“

Boca a spus că nu se pune problema ca Poli să nu fie programată în prima etapă din retur. „Am plătit Ceahlăului cei 50.000 de euro pentru transferul lui Mircea Oprea, dar am achitat banii în mai multe tranșe. Mai avem penalitățile de plătit, aproximativ 4.000 de euro. Vom vira acești bani, nu se pune problema să nu fim programați în prima etapă din retur”, a zis oficialul.

"Ne așteaptă un retur de foc, dar cu încredere și dăruire ne putem salva de la retrogradare" – Cristiano Bergodi, antrenor Poli Iași

16 puncte are la finalul turului Poli Iași, fiind la 3 puncte de un loc neretrogradabil

 

Publicat: 05 02. 2009, 19:36
Actualizat: 06 02. 2009, 09:44