Reunire „săracă” la ACS Poli. Trupa lui Dan Alexa a avut puține noutăți la primul antrenament de la promovare: „Mai bine mai târziu decât deloc”
ACS Poli nu a avut parte de prea multe noutăți la prima mișcare de după promovare. Dan Alexa a avut azi doar 21 de nume la pregătire și practic o singură nouă certitudine pentru noua ediție a Ligii 1, tânărul Andrei Artean, revenit din împrumutul de la FC Caransebeș. Tehnicianul timișorenilor nu e îngrijorat de lipsa transferurilor și a anunțat că clubul se află în discuții avansate cu jucători ale căror contracte expiră pe 30 iunie.
Datele noului sezon îi încurcă pe bănățeni, care au nevoie de întăriri. La antrenamentul de azi au fost doar 21 de nume. Au fost însă și absențe motivate. Singurul străin rămas, Pedro Henrique, întârzie din Brazilia, în timp ce Pap și Ovidiu Popescu sunt la lotul U21 al României. Timișorenii nu vor mai miza probabil nici pe Angelo Montenegro în lotul de Liga 1, mai ales că așteaptă un nou portar. La capitolul noutăți pot fi trecuți tinerii Miodrag Todorov și Andrei Artean, al doilea având șanse mari să fie păstrat. Deși s-a retras oficial și se va implica într-o nouă școală de fotbal, Silviu Bălace a fost și el prezent la antrenamentul de azi. La fel ca juniorul Răzvan Rus, debutant în ultimele runde de Liga 2.
„Este un nou început, vreau să-i fac pe jucători să conștientizeze că ce a fost a fost, a fost bine făcut, urmează un drum mult mai greu. E foarte important să ne pregătim bine în această perioadă, să fim serioși. Liga 1 e mult mai puternică decât a 2-a. Avem o șansă de a arăta tuturor, să demonstrăm tuturor că avem o echipă bună. Că reprezentăm Timișoara cu brio. Să-i facem pe toți să ne respecte. Asta e dorința mea. Liga 1 e e alt nivel și treptat, mă interesează mult primele săptămâni, în care trebuie să punem baza pentru tot turul”, a declarat Dan Alexa înainte de antrenament.
Dan Alexa a avut 21 de jucători la reunirea echipei nou-promovate în Liga 1. Foto: sport9.ro
Alexa, despre jucătorii pe care și-i dorește pentru Liga 1: „Eram foarte conștient că nu o să-i am azi”
Antrenorul lui ACS Poli a vorbit și despre jucătorii pe care și-i dorește, printre care se află și Ianis Zicu. „Lista celor la care vreau să renunț e cam clară. Voi încerca să imprumut jucători tineri, la Liga 3, chiar a doua, unde putem să-i dăm. E foarte important și cine va veni. Avem o listă clară, suntem în discuții cu mai mulți jucători. E greu de adus în prima săptămână, toți trebuie să-și rezolve problemele de la clubul lor actual, mulț au ca primă variantă o plecare în străinătate. E greu să-i aducem aici acum, în viitorul apropiat vor apărea și certitudini. Eram foarte conștient că nu o să-i am azi. Unii cu care ne-am înțeles au contract până în 30 iunie, trebuie să gaseasc o soluție, nu e așa simplu. Cu niciunui 100% nu ne-am înțeles, dar sunt discuții avansate, s-a trecut la sume, bonusuri. Îmi place să cred că ne-am înțeles cu câțiva importanti, dar până nu semnează… E vorba si de unul dintre cei de la ASA, mi l-aș dori foarte mult pe Zicu, e un jucător care a făcut foarte mult pentru Timișoara, a făcut diferența. Îmi place să-l pun la același nivel cu Gigel Bucur, cu un plus pentru cel din urmă. Zicu e un jucător pe care îl apreciez, e unul dintre cei mai buni din România. Să vedem dacă putem să-l aducem, ce pretenții are”, a explicat Alexa. „Ne dorim patru-cinci jucători care să intre în primul 11, jucători de valoarea demonstrată. La fel de important e și nucleul care rămâne. Ei o să ducă greul. Și-au demonstrat valoarea. Sunt jucător care au făcut ceva pentru Timișoara”, a precizat, citat de Sport9.ro, „Chirurgul”.
Tehnicianul a spus că pe lângă Rody, Keita sau Chipirliu, căruia îi expiră împrumutul, timișorenii ar putea renunța inclusiv la jucători care nu se află la final de contract. „Încă nu am reziliat cu câțiva, sper să reziliem la încă trei-patru jucători, care mai au contract. Nu mi-ar plăcea să vină cei noi după 30, e puțin timp, dar mai bine mai târziu decât deloc dar e bine și așa. Sunt 14 echipe vor fi mai puține echipe. Va fi un campionat greu, toți jucătorii importanți de la echipele retrogradate vor rămâne în Liga I. Vor fi mai puține echipe, mai mulți bani de la TV, așa că salariile vor fi mai bune și crește și valoarea. Pentru noi e foarte importantă perioada aceasta… Mi-aș dori în play-off, salvarea e principalul obiectiv, in funcție de ce jucători vom aduce, vom vedea unde ne situăm”, a mai spus Alexa.
Despre tinerii reveniți la dispoziția clubului a specificat că mijlocașul Andrei Artean va rămâne de această dată: „Artean sigur, îl apreciez mult, a crescut mult, îl voiam și în iarnă. Poate e mai bine că a jucat, l-am urmărit, e un jucător care poste să se impună și la noi. Balaure și Todorov au avut evoluții constant bune la Mama Mia, Balaure probabil va urca un nivel, va merge la Caransebeș. E dorit de Alin Artimon, Todorov, vom vedea, important e să joace meci de meci. În situația lor sunt și alții”.
Timișorenii vor pleca pe 19 iunie în Austria, „în principiu”. Unde se vor perfecta trei-patru amicale. Un alt joc va fi înainte de plecare și maximum încă două la revenirea în oraș.
Cornel Cernea e noul antrenor cu portarii după ce Marius Popa a plecat la Steaua. Foto: sport9.ro
Noutate în staff: Cornel Cernea
Dan Alexa a vorbit și despre achiziția din staff, Cornel Cernea e noul antrenor cu portarii, în condițiile în care Marius Popa a plecat la Steaua. „Eu îl cunosc pe Cernea, e un profesionist, băiat de mare caracte, unul dintre cei mai buni antrenori de portari din România, chiar dacă nu are o experiență mare. Îl cunoșteam, am referințe și de la portarii cu care a lucrat. A fost la Astra. Mă bucur că l-am cooptat”, a conchis Alexa.
Lotul prezent la reunire: Smaranda, Haidău – R. Rus, Trandu, Poparadu, Melinte, Bărbuț, Artean, Elek, Doman, Popovici, Boldea, Bălace, Cânu, Ov. Petre, Neagu, Nanu, Bocșan, Todorov, Belu, Scutaru.