Oțelul și-a confirmat ieri forma bună din acest final de sezon și a învins cu 1-0 FC Vaslui. Dorinel Munteanu și-a luat revanșa astfel în fața lui Porumboiu, acesta din urmă dându-l afară de la Vaslui cu scandal și făcându-l „blatist”.
Cu locul de Champions League în vizor și cu „Fiara” în tribune, galben-verzii au intrat greu în meci și a fost nevoie să treacă mai bine de o jumătate de repriză până la prima ocazie periculoasă. Oportunitatea de a înscrie a venit după o fază creată de Lucian Sânmărtean, care a driblat doi adversari și a centrat excelent în careu, Burdujan nereușind să reia pe poartă. Același fotbalist s-a aflat și la finalizare, în minutul 39, când a șutat din 10 metri în stânga lui Grahovac, goalkeeperul Oțelului scoțând în corner. Papp și-a îngropat echipa Fără nicio oportunitate mare în prima parte, Oțelul a lovit în repriza secundă. Momentul decisiv s-a petrecut în minutul 50: lovitură liberă bătută de Viglianti, Kuciak respinge în față, iar Papp, care a adus victoria cu Steaua, își împinge mingea în proprie poartă. Până la final, moldovenii nu au putut reveni, chiar dacă spre sfârșitul partidei au atacat chiar și cu Kuciak! Liga Campionilor rămâne un vis interzis pentru Porumboiu.
CLICK AICI pentru a vedea fazele importante ale meciului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER