Revelația Ligii 1 nu l-a impresionat pe Aurel Șunda: „Chiajna e abordabilă, vrem trei puncte”
ACS Poli mai are de jucat trei meciuri în această lună: două în deplasare, cu Chiajna și Dinamo și unul pe teren propriu, cu CFR Cluj. Antrenorul Aurel Șunda crede că timișorenii trebuie să câștige împotriva echipei lui Ionuț Chirilă, pe care o consideră inferioară celor de la Pandurii și Astra, ultimele două formații care au plecat cu puncte de la Timișoara.
„De data aceasta nu mai avem nicio scuză, Chiajna este abordabilă și trebuie să câștigăm acest joc. Pandurii și Astra au jucat în Europa League, Chiajna nu a jucat, așa că mergem la București după cele trei puncte. Echipa s-a pregătit bine în această săptămână. Avem o singură indisponibilitate, Bărbuț, care a acumulat patru cartonașe galbene și e suspendat. Cei de la Chiajna sunt într-o formă bună, dar sper ca, jucând cu noi, să iasă din acea formă”, a declarat Șunda.
L-a mustrat pe Belu
Claudiu Belu-Iordache trebuia să participe, împreună cu antrenorul, la conferința de presă de astăzi. Tânărul jucător timișorean a întârziat, însă, trei minute, astfel că Șunda a început conferința fără el și l-a și criticat. Întrebat dacă s-a consultat cu Belu și cu Popovici înaintea acestui joc, deoarece aceștia sunt foști jucători ai Chiajnei, antrenorul lui ACS Poli a răspuns: „Am vorbit cu Popovici, cu Belu nu am apucat să vorbesc, pentru că nu ajunge să centreze, cum nu a ajuns nici la conferința de azi. Dacă nu e ordonat în viața de zi cu zi, nu poate să ajungă nici nici să centreze, nici să deposedeze. Popovici mi-a spus despre jucătorii de acolo. Pe unii i-am avut și eu jucători, pe Bucurică, de exemplu, pe care l-am antrenat la Alba Iulia. (…) Sunt supărat pe Belu. Nu de mult, de acum, pentru că nu a venit la ora stabilită. Belu are calități deosebite, poate să ajungă un mijlocaș foarte bun, dar trebuie să fie mult mai atent în tot ceea ce face”.
Pe același post ca și Belu evoluaeză Eder Bonfim, un jucător care e foarte aproape să semneze cu echipa alb-neagră. „Se antrenează cu noi, dar încă nu s-a hotărât nimic în privința lui Bonfim. Avem nevoie de orice jucător care e mai bun decât cei pe care-i avem. Îi vom evalua pe toți la sfârșit pe fiecare în parte”, a spus Șunda.
Belu a explicat apoi motivul pentru care și-a supărat antrenorul: „Am întârziat trei minute, din cauza traficului”. Jucătorul în vârstă de 20 de ani vrea să își învingă vineri fosta echipă. „Aștept meciul ăsta ca pe oricare altul, îl tratez la fel, mergem să luăm puncte și cam atât. Nu mă interesează de Chiajna. Mergem să câștigăm, nu ne-ar mulțumi un egal. Dacă vom pierde, ar fi nasol pentru retur. Cunosc majoritatea echipei, poate sunt doi-trei jucători noi printre titulari”, a declarat Claudiu Belu.
„Szekely are un preț”
S-a zvonit în această săptămână că Szabolcs Szekely ar putea ajunge la Steaua. Antrenorul Timișoarei nu s-ar opune mutării, dacă roș-albaștrii ar plăti prețul cirect pe atacantul care a înscris nouă goluri în acest sezon.
„Nu fac eu politica clubului, dar Szekely are un preț, poate din prețul acela putem aduce alți jucători. Szekely a fost premiat ca cel mai bun atacant al țării, ar face față la un club mai mare, de cupele europene. Totul depinde în foarte mare măsură de el”, a spus antrenorul lui ACS Poli, care nu a ascuns faptul că ar prefera ca primele două etape din retur să se joace la primăvară și nu acum. „Ar fi mai bine pentru noi să se întrerupă campionatul. Am avut foarte mulți jucători accidentați și suspendați și terenurile sunt înghețate. Și spectatorii nu prea vin pe frigul ăsta, seara la opt și jumătate”, a mai spus Aurel Șunda.