Revenire de senzație la „U” Cluj!** Walter: „Din vară voi fi acționar majoritar. Renunț la 90 la sută din bani!”

Așa cum ProSport a anunțat în EXCLUSIVITATE încă de vineri, Florian Walter este foarte aproape de a reveni la Universitatea Cluj.

Omul de afaceri, care a plecat din Ardeal la Petrolul, poate redeveni șef peste „șepcile-roșii”. Nu este o ipoteză, este un act din contractul de cesiune dintre Mărginean și Walter, prin care fostul acționar al lui Dinamo i-a cedat acțiunile sale lui „Limoniu”. În acest document scrie clar că, în cazul în care Mărginean nu găsește o persoană care să preia clubul până în iunie 2013, Universitatea revine în proprietatea lui Walter. Walter este prezent în Comitetul Creditorilor FC „U”, atât ca și persoană fizică, dar și prin compania Romprest, și a anunțat că va vota pentru un plan de reorganizare în care toate creanțele să fie reduse cu 90 la sută. Asta ar însemna ca suma totală a creanțelor să ajungă la aproximativ 640.000 de euro, în timp ce angajații și jucătorii vor fi plătiți la zi, scrie Ziua de Cluj.

„Să fie clar de la bun început: eu renunț la toți banii pe care-i am de primit, dar legea îmi impune un maximum de 90 la sută. Așa că renunț la 90 la sută. Iar prin planul de reorganizare pe care-l așteptăm, pe care vreau să-l votăm, voi propune reducerea tuturor creanțelor cu 90 la sută. Va fi o societate curată ca lacrima”, a spus Walter.

Acesta nu se consideră vinovat de situația în care a ajuns clubul „U”.

„Nu sunt nici groparul și nici țapul ispățitor. Am luat 17 jucători cu mine, așa e. Dar dacă rămâneau ce se întâmpla? Clubul era târât pe la comisii, pe la TAS, avea de plătit salarii de sute de mii de euro, în condițiile în care au nu mai investeam. Ți-l imaginezi pe unul dintre ei mergând cu autocarul și mâncând sandwichuri în parcare? Să știi că mulți erau plafonați. Oricum trebuia schimbat mult, adus un suflu nou. Când am pierdut obiectivul, oricum n-aveau chef să mai joace”.

Walter a dezvăluit că a încercat să vândă clubul lui Marius Vizer, dar acesta a refuzat.

„Am vorbit cu Marius Vizer să ia clubul. A refuzat. Mi-a spus că nimeni de aici nu va veni. Le e teamă, simt că nu e războiul lor”, a mai spus Walter.

Publicat: 17 04. 2013, 12:39
Actualizat: 17 04. 2013, 12:40