Revin fiii risipitori!** O echipă întreagă se întoarce la Dinamo la finalul lunii

Curcă, Homei, Ioniță, Scărlătescu, Rus, Marius Niculae, Pulhac,
Chiacu, Scarlatache și Mușat sunt cei zece fotbaliști care se vor
întoarce în „Groapă”. Conducerea a trimis hârtii pentru a-i
„repatria” pe jucători. Până acum niciunul dintre cluburile la care
evoluează aceștia nu și-a manifestat dorința de a-i păstra.

Dinamo are un adevărat „regiment” de fotbaliști împrumutați în
România și în străinătate. Cele mai importante nume aflate în
această postură sunt Marius Niculae și Cristi Pulhac. Primul a
jucat la Kavala, însă grecii nu au prins cupele europene și nu vor
să-l păstreze pe dinamovist. Fundașul a evoluat în Primera
Division, la Hercules Alicante, însă echipa a retrogradat, iar până
în acest moment, spaniolii nu au anunțat dacă vor să activeze
clauza de 550.000 de euro pentru a-l cumpăra. Chiar dacă vor reveni
în „Groapă”, este greu de crezut că cei doi vor rămâne, impresarii
fiind deja în căutări pentru noi destinații.

Întoarceri din
Azerbaidjan și de la Urziceni

Apoi urmează două loturi: lotul Lankaran, format din Scarlatache,
Chiacu și Mușat, și cel de la Urziceni, cu Homei, Curcă, Ioniță și
Scărlătescu. Cum echipa lui Rednic a ratat titlul în Azerbaidjan,
șefii nu par deciși să continue cu lotul românesc, nici „Puriul”
nefiind sigur că va rămâne. În Bărăgan, situația este mult mai
simplă, formația ialomițeană se va desființa, iar dinamoviștii
trimiși acolo vor reveni. Mai rămâne Laurențiu Rus, care este la
FCM Târgu Mureș, și se așteaptă sfârșitul campionatului pentru
clarificarea situației lui.

Încă doi
sunt acontați

Pe lângă jucătorii împrumutați la alte echipe, la reunirea lotului
din această vară vor mai fi prezente și alte nume noi. Este vorba
de Paul Pârvulescu, de la Gaz Metan Mediaș, și de Alexandru
Chipciu, de la FC Brașov. Ambii jucători sunt deja acontați de
către roș-albi, tratativele fiind demarate de către șefii din
„Ștefan cel Mare” încă din iarna trecută.


200 de mii de
euro
este salariul lui Marius
Niculae la Dinamo

180 de mii de euro este salariul
lui Cristi Pulhac la Dinamo


Noi vom trimite hârtii la toate cluburile la care
avem jucători împrumutați. Până la sfârșitul lunii vrem să știm
poziția acestor formații față de acești
jucători

Nicolae Badea, președinte CA Dinamo

Publicat: 17 05. 2011, 08:55
Actualizat: 17 05. 2011, 08:56