Revine Boya, pleacă Peseiro!

ProSport a anunțat recent că George Copos intenționează să-l pună pe liber pe Jose Peseiro din iarnă, dar și faptul că nu mai puțin de 10 jucători vor fi înlăturați din Giulești în intersezon.

Intențiile patronului tind să prindă contur, iar surse din cadrul clubului dezvăluie că tehnicianul Jose Peseiro va fi demis imediat după partida cu Poli Iași, de sâmbătă. „George Copos a comandat o ședință la sfârșitul turului. Atunci vom vedea ce se va întâmpla și cu Peseiro. Aproape sigur va fi demis“, spun mai multe voci din tabăra giuleșteană. Copos poate acum să-l dea afară pe portughez fără probleme, bazându-se pe o clauză din contractul acestuia, conform căreia Peseiro poate fi pus pe liber dacă la sfârșitul turului Rapid nu este pe locul 5 în clasament!

Copos merge pe mâna lui Boya

După ședința mai sus menționată, vor fi dați afară mai mulți jucători, în frunte cu Julio Cesar, Pardo, Vella, ori Paulista. Motivul? Salariile enorme pe care aceștia le încasează în Giulești, în condițiile în care nu joacă nimic.

Cel mai fericit de plecarea lui Jose Peseiro pare să fie camerunezul Pierre Boya. Exclus din lot de tehnician pentru viața extrasportivă, atacantul de culoare va reveni la prima echipă la sfârșitul turului. Jucătorul a anunțat că va avea o discuție cu George Copos pentru a fi clarificată situația lui, iar patronul de la ANA e dispus să-i dea în continuare credit.

În atenția lui Eintracht

Conform site-ului mercato365.com, Eintracht Frankfurt este interesată de Boya. „Nu am cunoștință de acest lucru. Am vorbit cu mai mulți impresari, dar până acum nu m-a sunat nimeni“, a spus Boya.

Probleme pentru Djalovic

Atacantul Radomir Djalovic a resimțit dureri la genunchiul drept și nu s-a putut antrena ieri alături de restul lotului alb-vișiniu. Muntenegreanul va afla astăzi dacă va putea evolua contra celor de la Poli Iași.

Publicat: 27 11. 2008, 08:15
Actualizat: 27 11. 2008, 08:30