Revine „Cobra”?
A trecut aproape un an de când Adrian Ilie a demisionat din funcția de manager sportiv al clubului Steaua și s-a întors la meseria de impresar.
„Cobra” a revenit, mai nou, la Steaua, dar nu într-o funcție oficială, ci pentru a fi alături de jucătorii roș-albaștri și de Marius Lăcătuș în această perioadă dificilă pentru echipă. Adrian Ilie a fost prezent lângă echipă și luni, dar și ieri-dimineață. El a intrat și la vestiar și a vorbit cu jucătorii, dar și cu antrenorul. Întrebat dacă e vorba să se întoarcă într-o funcție oficială la Steaua, Ilie a dat un răspuns misterios: „Nu pot să spun nimic despre acest lucru”. De ce misterios? Pentru că mulți dintre cei care îl cunosc pe „Cobra” știu că acesta nu obișnuiește să mintă și preferă să se abțină atunci când cunoaște un adevăr și îi e teamă să-l dezvăluie înainte de a fi confirmat oficial.
În orice caz, vizitele lui Adrian Ilie din ultimele zile au loc într-un context în care jucătorii steliști și-au exprimat nemulțumirea referitor la faptul că actuala conducere nu se implică îndeajuns. Fostul internațional român îl susține în special pe Marius Lăcătuș, antrenor cu care a colaborat excelent și despre care a spus atunci când a fost înlăturat Dorinel Munteanu că „Fiara” merita să revină la cârma echipei.
A părăsit clubul, nu și jucătorii
Ilie a demisionat de la Steaua înainte de începerea campionatului pentru că nu se mai afla pe aceeași lungime de undă cu patronul Becali. Chiar dacă a părăsit clubul, „Cobra” a fost mereu alături de jucători, venind la meciurile de acasă, vizitându-i în cantonamente sau luându-le apărarea fotbaliștilor ori de câte ori i s-a cerut opinia.
"Sunt alături de fotbaliștii Stelei, nu este prima oară când îi vizitez. Trec printr-o perioadă delicată, dar pe care însă sper să o depășească repede" – Adrian Ilie, fost internațional român
Â