Directorul sportiv al FCSB-ului, Narcis Răducan, a dezvăluit când va reveni Dennis Man în programul echipei.
Prezent în studioul Digi Sport, Narcis Răducan a vorbit despre situația jucătorilor accidentați: „Dennis Man revine de luni la antrenamente. Nedelcu va reveni la sfârșitul acestei luni. Mai are puțin de stat. Suntem aproape de formula completă. Filip și Stan mai au de așteptat”, a spus Narcis Răducan.
Dennis Man s-a accidentat pe 29 iulie, în primul sfert de oră al meciului cu FC Botoșani. Man s-a accidentat fără să fie atins de nimeni, la capătul unei faze de atac a FCSB, încheiate cu un șut al lui Ionuț Vînă, puțin pe lângă poarta lui Eduard Pap. Acesta a simțit ceva la coapsa piciorului stâng, după care s-a prăbușit pe gazon, iar medicii au intervenit imediat pentru a-i acorda îngrijiri. Dennis Man a izbucnit în lacrimi pe gazon, semn că accidentarea ar putea fi una gravă, iar doctorul FCSB a făcut semn că Man trebuie să iasă de pe teren. După ce a părăsit terenul, Man a fost ajutat să meargă până la vestiar.
După pauza competițională, FCSB va merge la Craiova unde va avea meci extrem de complicat. Înaintea meciului de la Craiova, oltenii se află pe locul 3, cu 16 puncte, la două lungimi de liderul Gaz Metan Mediaș. De partea cealaltă, FCSB se află pe locul 11, cu șapte puncte. Locul 6, ultimul care asigură prezența în playoff, e ocupa de FC Botoșani, cu 11 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER