În urmă cu aproximativ 6 ani, Gigi Becali demara proiectul Academiei Stelei, în care urma să investească anual 800.000 de euro. Scouterii din Ghencea găsiseră peste 250 de jucători de mare perspectivă, pe care i-au adus în acea perioadă la grupele de copii și juniori ale Stelei. Printre ei, Alin Toșca (povestea lui aici), considerat de mulți urmașul lui Petre Marin în tricoul roș-albaștrilor.
Meciul care l-a adus la echipa mare
Lui Alin Toșca nu i-a luat mult timp să impresioneze, după primul meci la echipa secundă – în partida câștigată cu 1-0 în fața lui Dinamo II -. tânărul fiind remarcat de patron. „Am văzut un fundaș stânga la meciul cu Dinamo II, care mi-a plăcut foarte mult. Are 17 ani băiatul și a jucat foarte bine”, spunea atunci Becali. Leo Strizu îl promovase în iarna acelui sezon la echipa secundă, pentru ca după doar câteva luni să ajungă sub comanda lui Mihai Stoichiță.
Din păcate pentru fundașul stânga, lipsa rezultatelor l-a determinat pe Becali să nu mai investească în sectorul juvenil, adoptând o altă strategie și renunțând la tineri, dar la trei ani distanță de la plecarea din Ghencea (a fost cedat în 2011), Toșca va beneficia de oportunitatea de a demonstra că merita mai mult credit. Adus ca variantă de rezervă pentru Pârvulescu (Latovlevici, probabil, va pleca), tânărul de 21 de ani va avea șansa lui sub comanda lui Reghecampf.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER