Plecat de la Petrolul Ploiești împreună cu lotul Hamza și Dore, Alexandru Benga a rezistat în Bulgaria doar jumătate de an. Paradisul financiar de la Plovdiv nu a durat decât jumătate de sezon, astfel că bulgarii au decis să îi treacă pe lista de transferuri pe jucătorii cu salarii mari. Între aceștia sunt și Hamza, Dore și Alexandru Benga, ajunși în Bulgaria de la Petrolul, dar și Curtean și Luchin, care le-ar putea urma celor trei.
Alexandru Benga a dezvăluit că oficialii bulgari i-au transmis că nu îi mai pot susține salariul și că este liber să își caute echipă.
„Aceasta este singura declarație pe care am dat-o în presa din România în legătură cu situația mea de la Botev. Clubul are achitate aproape toate obligațiile față de mine, dar conducerea mi-a transmis că nu mai poate să-mi plătească salariul iar eu sunt liber să-mi găsesc o echipă. Dacă îmi voi găsi un angajament, care să mă mulțumească, clubul mă va lăsa să plec întrucât, așa cum am menționat mai sus, nu mai poate să-mi plătească salariul”, a spus Benga pentru Digi Sport.
25 de ani are Alexandru Benga, care a jucat doar 9 meciuri pentru Botev Plovdiv
Benga ar putea fi o soluție pentru Astra Giurgiu, care s-a despărțit în această vară de Paul Papp, revenit la Chievo după împrumutul în Liga 1, dar și de Andrei Mureșan, plecat la Șerif Tiraspol.
În primul meci al sezonului, Daniel Isăilă s-a bazat pe o linie de fundași formată din Yahaya, Găman, Ben Youssef și Morais.
ASTRA, cu Steaua, în Supercupa Romaniei. S. Lung – Yahaya, Găman, Ben Youssef, Morais – Laban, Seto – Enache, M. Cristescu (46 Fatai), Budescu cpt. – Bukari (46 William)
1,1 milioane de euro este cota lui Alexandru Benga pe transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER