Revine interesul lui CFR Cluj pentru Mateiu? Ce jucător propuseseră ardelenii la schimb pentru „Totti al Craiovei” şi cine s-a opus tranzacţiei | EXCLUSIV
CFR Cluj şi Universitatea Craiova se duelează în seara aceasta, de la ora 21, în ultimul meci al anului în Liga I. Este o reeditare a finalei campionatului trecut, când ardelenii s-au impus cu 3-1 în Bănie şi şi-au păstrat titlul.
Mijlocaşul oltenilor, Alexandru Mateiu, ar putea fi obiectul unui schimb între cele două rivale, clujenii apreciindu-l pe jucătorul născut la Braşov, pentru care şi-au manifestat interesul şi în trecut. Dan Petrescu l-a dorit pe Mateiu la Cluj acum două sezoane, CFR oferindu-l atunci la schimb pe Alexandru Păun.
Cei doi jucători ar fi revenit astfel în zonele natale, Mateiu fiind ardelean, iar Păun, oltean, născut la Drăgăşani, de unde este originar şi patronul Craiovei, Mihai Rotaru. Numai că tocmai acesta s-a opus atunci tranzacţiei, Rotaru spunând că Mateiu va rămâne în Bănie până la finalul carierei, numindu-l chiar „Totti al Craiovei”. Schimbul dintre cele două cluburi a revenit în discuţie anul trecut, când Craiova l-a împrumutat pe Alex Ioniţă de la CFR, iar clujenii l-au cerut din nou pe Mateiu, însă nici atunci Craiova nu a vrut să renunţe la mijlocaşul cotat acum la 750.000 de euro.
Acum, după ce anul trecut Mateiu a alternat forma slabă cu accidentările, iar în actuala stagiune a bifat numai 6 prezenţe, Craiova este dispusă să se despartă de jucător. Şi cum conducătorii ardelenilor şi-au declarat admiraţia pentru jucător, Marius Bilaşco exprimându-se recent în acest sens, Craiova s-a arătat dornică să realizeze schimbul. Oltenii îşi doresc la schimb pe Denis Ciubotariu sau pe Claudiu Petrilă.
Nu a fost niciun conflict cu Corneliu Papură
Alexandru Mateiu este unul dintre cei mai vechi jucători din lotul Universităţii Craiova, nu mai pare să aibă viitor în Bănie. Ultimii trei antrenori ai oltenilor, Victor Piţurcă, Cristiano Bergodi şi Corneliu Papură, nu l-au avut în graţii pe mjlocaşul care a împlinit recent 31 de ani, el având apariţii episodice în formula de start a Craiovei. Deşi se aştepta să prindă mai multe minute şi chiar să fie titular în meciul cu FCSB, Mateiu nici nu a prins lotul, titular fiind Ovidiu Bic, iar rezervă pe postul de închizător, Vladimir Screciu.
Singura explicaţie pe care Mateiu a primit-o din partea lui Cornel Papură a fost că alţi doi colegi au arătat o formă mai bună. Nu a existat niciun conflict între jucător şi antrenor, în ciuda zvonurior, însă Mateiu este decis să continue la un alt club, chiar dacă mai are încă un an şi jumătate de contract cu gruparea din Bănie. Mateiu a fost transferat la Craiova în 2014, pentru 400.000 de euro, de la FC Braşov şi a evoluat în 197 de meciuri, marcând 10 goluri şi oferind 10 pase decisive.
Cornel Papură: „Nu s-a întâmplat nimic cu Mateiu sau Acka, este doar opţiunea mea, avem 24 de jucători şi joacă doar 11 şi mai sunt 9 pe bancă”
Marius Bilaşco: „Mateiu mi-a plăcut mereu. Nu ar trebui să lipsească din echipa de start. Era spiritul lor din zona centrală. Am văzut că Bergodi nu l-a mai folosit şi văd că acest trend continuă. Eu am crezut că s-a petrecut ceva între el şi Bergodi, dar se pare că nu e asta”
Mihai Rotaru, acum doi ani: „Nici de glumă nu este bună plecarea lui Mateiu, el este sufletul nostru. El va fi Totti al Craiovei”