Revine Lăcătuș!
Zilele lui Dorinel Munteanu pe banca Stelei par numărate. Nemulțumit de evoluțiile roș-albaștrilor, care au pierdut calificarea în Cupa UEFA, iar în campionat sunt la șase puncte de lider, Gigi Becali ia în calcul schimbarea lui Munti înainte de retur.
Finanțatorul Stelei i-a acordat săptămâna trecută lui Dorinel un răgaz de patru meciuri în retur pentru a-și arăta valoarea de antrenor, dar acum se pare că nu mai are răbdare. „La Steaua e posibil orice, chiar un transfer de antrenor! O să fie o bombă săptămâna aceasta când se va întruni Consiliul de Administrație. E posibil să pun atunci problema revenirii lui Lăcătuș pe banca Stelei!“, a fost declarația șocantă a lui Gigi de ieri, după ce, la finalul meciului pierdut cu Fiorentina, declarase că regretă că a acceptat demisia „Fiarei“. Cum nici Lăcătuș nu ar spune nu, fostul tehnician declarând zilele trecute că e dispus oricând să se întoarcă în Ghencea, rocada dintre cei doi antrenori s-ar putea face cât de curând, chiar înainte de începerea returului.
Nu a mai vorbit cu Dorinel
Un alt element care susține ruptura dintre Gigi și Dorinel este acela că cei doi nu au vorbit deloc în ultima săptămână și că Gigi spune că nu-i va cere actualului antrenor părerea la transferuri. De altfel, și când a fost vorba de schimbul dintre N’Doye și Semedo plus Rada, Dorinel nu a fost consultat deloc și a fost pus în fața faptului împlinit. „Nu am mai vorbit cu Dorinel în ultima vreme și nu mă voi consulta cu el deloc în privința transferurilor. Doar eu mă ocup de ele“, a precizat ieri finanțatorul stelist.
L-ar dori și pe Răzvan Lucescu
Un alt tehnician dorit de Becali pe banca Stelei e Lucescu jr, dar acesta, conform afirmațiilor lui Gigi, are șanse mici să an-treneze echipa roș-albaștrilor din cauza asocierii numelui său cu cel al Rapidului. „Dacă aș putea să-l iau pe Răzvan Lucescu, aș face-o pentru că e cel mai promițător dintre tinerii antrenori români. Dar gândiți-vă că scandalul ar fi și mai mare cu suporterii, care oricum mă înjură. Dacă îl aduc și pe Răzvan, o să creadă că le fac în ambiție“, a spus latifundiarul.
"O să fie o bombă la Consiliul de Administrație de săptămâna viitoare. E posibil să propun un transfer de antrenor, poate chiar să revină Lăcătuș!" – Gigi Becali, finanțator Steaua
"Eu sunt la țară săptămâna asta și mă voi întoarce în București după Revelion. Nu vreau să comentez mai mult" – Marius Lăcătuș, fost antrenor la Steaua