Revoltă ANTI Peseiro

Revoluție în toată regula la Rapid. La antrenamentul de ieri-dimineață, Jose Peseiro a avut sub comandă doar 17 jucători! Motivul? Nu mai puțin de patru fotbaliști i-au transmis tehnicianului că sunt accidentați și că nu vor să joace la Iași!

În realitate, giuleștenii știu că meciul de mâine este decisiv pentru antrenor și vor să-i forțeze demisia. Astfel, Bozovic, Djalovic, Cesinha și Vella l-au anunțat pe Peseiro că au probleme medicale și nu pot evolua în ultima rundă a turului. Primul cu care tehnicianul a discutat a fost Bozovic: „Am nevoie de tine cu Iașiul“. Muntenegreanul însă i-a replicat sec: „Nu joc! Am probleme, mă doare piciorul”. Și restul colegilor au invocat diverse motive, Cesinha, de exemplu, i-a transmis lusitanului că are de gând să plece în Portugalia pentru un consult amănunțit, deoarece a jucat două meciuri la rând accidentat.

Și Copos îl împinge la demisie

Copos l-a atacat voalat și ieri pe portughez: „Rapidul nu mai are șanse la titlu”. Mai mult, Copos le-a luat apărarea rebelilor Boya și Bozovic, aflați în conflict cu Peseiro: „Am mare încredere în ei. Dacă ai înțelepciune și pedagogie, poți rezolva lucrurile în vestiar. Eu îl cunosc foarte bine pe Mircea Lucescu, care a știut mereu să-l țină în frâu pe Lupu, unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului românesc, care avea și el probleme cu viața extrasportivă. Cu Lucescu nu am fi avut astfel de situații la club!”.

Julio Cesar nu s-a mai dus ieri la antrenamente

Sătul de criticile care i-au fost aduse în ultima vreme, Julio Cesar (foto) a absentat ieri de la antrenament!

Pus la zid de George Copos, conducători, colegi și suporteri, Cesar a cedat. Mijlocașul nu s-a mai prezentat la ședința de pregătire de ieri, nu înainte de a le transmite oficialilor că are de gând să plece din iarnă. Motivul? Julio Cesar este nemulțumit de faptul că toată lumea îl critică din cauza salariului mare pe care îl are, de 400.000 de euro pe sezon. Mijlocașul l-a anunțat și pe Peseiro că nu mai are de gând să joace pentru Rapid. „De ce să mai joc? Nimeni nu mă vrea aici. Se discută numai de salariul meu în România, nu mai stau“, i-a spus afectat mijlocașul.

Publicat: 28 11. 2008, 08:11
Actualizat: 28 11. 2008, 08:14