Revoltă la FCSB! Jucătorii și-au ieșit din minți când au auzit planul lui Bogdan Vintilă: „Rămâne cine vrea”

Jucatorii formatiei FCSB reactioneaza dupa inscrierea unui gol in timpul meciului de fotbal contra echipei Metaloglobus Bucuresti din saisprezecimile Cupei Romaniei, disputat pe stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, joi, 26 septembrie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 16 poze

Jucătorii FCSB-ului s-au revoltat și au refuzat să intre în cantonament. Conform Digi Sport, antrenorul Bogdan Argeș Vintilă a dorit să țină echipa în cantonament pe durata pauzei competiționale, dar fotbaliștii nici n-au vrut să audă de așa ceva.

Bogdan Vintilă a vrut să profite de meciurile echipei naționale pentru a pregăti în detaliu jocurile din Liga 1, dar s-a lovit de refuzul jucătorilor. După ce fotbaliștii i-au transmis că nu sunt de acord să rămână în cantonament la baza din Berceni, Vintilă le-a transmis că sunt liberi să plece acasă: „Rămâne cine vrea”, le-ar fi transmis Vintilă.

FCSB a trimis un singur jucător la naționala de seniori, pe Florinel Coman. La U21 au plecat patru oameni: Andrei Vlad, Olimpiu Moruțan, Dennis Man și Răzvan Oaidă.

FCSB va disputa un joc de pregătire în această perioadă. Sâmbătă, vicecampioana va primi vizita ultimei clasate din Liga 1, FC Voluntari. Meciul amical va avea loc în baza FCSB-ului, de la ora 11:00. FCSB trebuia să joace și un meci cu FC Argeș, dar plecarea lui Nicolae Dică a dat lucrurile peste cap.

După 12 etape, FCSB se află pe locul 10 în Liga 1, cu 15 puncte. FC Botoșani ocupă locul 6, ultimul care asigură prezența în playoff, cu 16 puncte. După reluarea campionatului, FCSB va înfrunta Chindia Târgoviște.

Probleme cu Ioan Hora

Viitorul lui Ioan Hora la FCSB este incert, așa cum ProSport a scris în urmă cu două zile.

Fără să țină cont de șicanările dintre patron și antrenor, Ioan Hora pare să fi ajuns la finalul colaborării sale cu FCSB. Surse din cadrul clubului au indicat pentru ProSport faptul că atacantul are o atitudine ce lasă de dorit și nu se mai implică la antrenamente așa cum a făcut-o la începutul anului, atunci când a semnat cu vicecampioana Ligii 1: ”Hora se comportă ciudat de câteva săptămâni deja. Nu știm dacă are probleme personale sau de altă natură, nu a spus nimănui, însă nu mai e deloc activ, implicat la antrenamente, performanțele lui sunt într-o continuă scădere”. În aceste condiții, o despărțire în pauza de iarnă este tot mai probabilă.

Publicat: 10 10. 2019, 09:36
Actualizat: 10 10. 2019, 09:43