„Revoluția” jucătorilor români! Se cer măsuri extreme în Liga 1: „Grevă generală și retrogradarea insolventelor!”
Vasile Maftei (35 de ani), jucătorul lui FC Voluntari, a acordat un interviu pentru www.afan.ro, în care își exprimă nemulțumirea pentru starea de fapt din fotbalul românesc, în care jucătorii sunt considerați sclavi și stau cu lunile la comisii pentru drepturile lor din contractele cu cluburile. „Singura acțiune prin care poți să mai schimbi ceva este o grevă generală a fotbaliștilor, deși e greu de făcut așa ceva în România, pentru că multor jucători le e frică”, spune Maftei pentru site-ul AFAN, considerând, de asemenea, că grupările care intră în insolvență trebuie retrogradate direct în Liga a IV-a!
E greva o soluție?
Altceva nu prea avem de făcut ca să fim respectați. Am să propun la AFAN o adunare a jucătorilor reprezentativi și vom vedea acolo ce hotărâm. Trebuie să încercăm să-i convingem și pe ceilalți jucători și să-i facem să conștientizeze că e singura soluție prin care ne putem impune, să ni se respecte drepturile.
Sunt probleme și la Voluntari?
Nu avem niciun fel de datorii, totul e în regulă. A fost un an greu, că a fost primul în Liga 1, e bine că am reușit să ne menținem. Acum, vom vedea ce obiective avem pentru campionatul următor.
„Rapid a ajuns pe mâna unora care au vrut să-și facă doar imagine„
Rapid în faliment. Cum comentezi ca fost rapidist?
Îmi pare rău de ce se întâmplă acolo, dar când au intrat în insolvență mai bine băgau echipa în Liga a patra, o luau de la zero și în trei ani erau înapoi. Rapid a ajuns pe mâna a tot felul de oameni care nu se pricep și care au încercat doar să își facă imagine pe seama acestui club. Cred că toți suporterii Rapidului ar fi vrut un Rapid curat, care să o ia de jos, din Liga a patra. Poate eram în Liga a doua, fără datorii, promovând an de an. Acum ce fac? Se chinuie în Liga 1 și sunt plini de datorii, fără nimic. Trebuie să vină cineva care are bani, să fie pasionat și să fie dispus să cheltuiască.
George Copos…
El e pasionat, dar nu cred că e dispus să cheltuiască bani.
„Mi-a plăcut România cu Franța, nu și cu Elveția„
Ți-a plăcut jocul naționalei la Euro?
Cu Franța mi-a plăcut, chiar mă așteptam să joace bine, pentru că era presiune mare pe francezi, primul meci, acasă. Noi nu am avut nimic de pierdut, toată lumea zicea că luăm două-trei. România a jucat bine, am ținut și mingea, ne-am creat și câteva ocazii, am revenit de la 0-1, ceea ce înseamnă că avem spirit. Cu Elveția nu mi-a plăcut, nu am ținut mingea, nu am avut-o mai deloc, i-am lăsat pe ei să controleze jocul, mă gândeam că ne vor egala după cum curgea meciul.
Batem Albania?
Am văzut Albania cu Franța, e o echipă grea. Se apără cu toții în propria jumătate, fac densitate, sunt agresivi. Cred că suntem un pic peste ei, putem să-i batem, dar noi avem probleme când trebuie să atacăm, să desfacem jocul adversarilor.
- Maftei are 12 selecții la națională, pentru care a înscris un gol
- Fundașul Voluntariului a câștigat un titlu cu Rapid, în 2002-2003, și unul cu CFR Cluj, în 2011-2012. Mai are în palmares trei Cupe ale României cu Rapid, 2001-2002, 2005-2006 și 2006-2007, precum și două Supercupe, tot cu alb-vișiniii, în 2002 și în 2007.