Revoluție în Ghencea! „În maxim trei etape, Pițurcă se întoarce la Steaua!” Vine și Găman!
Dacă prima jumătate a telenovelei „Bărboianu-Găman” s-a rezolvat
cu happy-end-ul numit Dinamo, cea de-a doua de-abia acum se apropie
de final. În scandal cu Adrian Mititelu, Valerică Găman a ales să
părăsească Bănia și să se antreneze singur. Această situație nu va
dura prea mult, Pițurcă urmând să-l direcționeze către Ghencea,
însă doar după ce și el se va reîntoarce la Steaua.
„Am vorbit cu finul Borcea: Bărboianu va merge la Dinamo,
iar pe Găman îl iau eu la Steaua„, a fost declarația prin
care Gigi Becali a anunțat „partajul” pentru cei doi fundași
olteni. Ieri, Bărboianu s-a înțeles cu Dinamo, iar celălalt coleg
de suferință, Valerică Găman, s-a înțeles cu Steaua. Și, deși l-a
luat și pe Iliev, latifundiarul este gata să-l înregimenteze și pe
tânărul jucător al „juveților”. Cum? „Găman a discutat cu
Pițurcă și vrea să joace la Steaua. Aseară a sosit în București și
urma să mai discute, dar în proporție de 90% situația e
clară„, a dezvăluit o sursă din cadrul clubului. Și Dinamo
a încercat să-i arunce o nadă stoperului oltenilor, însă acesta a
cerut la semnătură o sumă pe care Borcea și Badea au considerat-o
mult prea mare, așa că afacerea a picat.
„Mai
durează maximum trei etape!”
Discuțiile din ultimul timp dintre Gigi Becali și Victor Pițurcă
despre o eventuală revenire a antrenorului la Steaua sunt destul de
avansate. Numai că, momentan, se așteaptă pașii greșiți ai lui
Lăcătuș, iar oamenii din club sunt „încrezători”, mai ales după
evoluțiile din amicale. „În maximum trei etape, Pițurcă se
va întoarce la Steaua. El se teme de reacția fanilor, că poate nu-i
vor ieși rezultatele pe moment, și nu vrea să preia echipa din
mers, dar e și prieten bun cu Gigi și sunt șanse mari să revină.
Găman va veni la Steaua odată cu Pițurcă, asta a fost una dintre
condiții”, au dezvăluit surse din cadrul Stelei.
Piți
renunță la bani pentru Găman!
Cum din vară Mititelu este sigur că-l va aduce înapoi pe Găman,
acesta fiind liber de contract doar până la finalul returului,
Victor Pițurcă este dispus să-l cumpere pe Găman. În ce mod? Doar
pentru a-l avea la dispoziție pe fundaș, tehnicianul vrea să
renunțe la pretențiile financiare pe care le are de luat de la
Craiova, la schimb, Mititelu renunțând la serviciile fundașului de
22 de ani.
87 de meciuri a evoluat
Valerică Găman la Universitatea Craiova, din 2006, de când a fost
adus la prima echipă
3 goluri a înscris
fotbalistul de 22 de ani în culorile formației din
Bănie
Piți mi-a zis că cel mai
puternic cuplu de fundași centrali va fi Gardoș-Găman, jucători de
perspectivă și cu mare talent,
Gigi Becali, patron Steaua
200 de mii de euro va primi Găman la
semnarea contractului cu Steaua
120 de mii de euro va
fi salariul stagional al fundașului în Ghencea