Revoluție în sport!**

Federația Internațională de Judo (FIJ) a luat o decizie care
poate schimba fața sportului, în cazul în care va fi adoptată și de
celelalte foruri de profil de la „atletică grea” (lupte, box). În
cadrul ultimului Comitet Tehnic FIJ, desfășurat la Tokio, s-a
propus și s-a aprobat ca la toate campionatele mondiale începând cu
2010 să fie acceptați câte doi sportivi de categorie din aceeași
țară. Propunerea a venit din partea președintelui FIJ, românul
Marius Vizer. „Până acum, mulți sportivi de valoare nu
puteau participa la mondiale din cauză că stăteau în umbra altui
judoka. Sunt nenumărate cazurile în care sportivi buni și-au irosit
cariera din acest motiv
„, a declarat directorul sportiv al
FIJ, Vladimir Barta.

Alina Dumitru: „Va fi
mai greu”

Această nouă regulă, care pune accentul pe dinamizare și
calitatea întrecerilor, avantajează țările puternice, care au o
masă mare de sportivi de valoare. „Mă gândesc acum că la
mondiale pot întâlni, teoretic, două japoneze, două chinezoaice,
două franțuzoaice, 14 rusoaice. Va fi mult mai greu
„,
spune Alina Dumitru, campioana olimpică de la 48 kg. În ce privește
România, noua regulă dă o șansă în plus doar sportivelor de la 48
kg, unde în afară de Alina Dumitru mai sunt încă două-trei judoka
de valoare, medaliate la europene sau mondiale de cadete sau
junioare. La Mondiale vor fi astfel categorii cu aproape 100 de
competitori, ceea ce va face mult mai dură competiția.

Publicat: 09 01. 2010, 14:18
Actualizat: 09 01. 2010, 14:20