REVOLUȚIE la Steaua!** ProSport îți prezintă planul lui Becali
Latifundiarul din Pipera a dezvăluit care va fi de acum încolo
strategia sa în legătură cu marketingul celui mai titrat club din
fotbalul românesc, după ce ProSport a semnalat că vânzările din
magazinul din Unirii nu se mai ridică la nivelul maxim.
Este cunoscut faptul că Gigi Becali nu vrea să mai aibă pierderi
în acțiunile pe care departamentul de marketing al clubului său le
întreține în acest an. În aceste condiții, ca să fie sigur că
lucrurile vor merge bine în acest sector, patronul Stelei a avut o
discuție la palat cu oamenii săi. „Auzisem eu că sunt niște
probleme pe la marketing, că avem niște pierderi și așa mai
departe. Nu am stat pe gânduri și mi-am chemat oamenii la palat.
Le-am spus că, dacă mai suferim pierderi, chiar și de un euro,
atunci la revedere”, și-a început Becali discursul la
Sport.ro.
„Teia a pus lucrurile la punct”
În continuare, latifundiarul din Pipera a dezvăluit care a fost
prima măsură pe care a luat-o. „I-am anunțat pe angajații
mei că Teia Sponte va prelua aceste probleme, credeți-mă că s-a
văzut imediat. Ei bine, tată, acum nu mai suntem pe minus, deoarece
el a știut cum să facă contractele. Eu merg doar pe profit, iar
pierderile să și le asume alții, nu clubul”, a încheiat
Becali.
Planuri și cu Academia
Surse ProSport au aflat că Gigi Becali dorește de acum încolo ca
și la Academia Stelei să nu se mai cheltuie aiurea banii. Prima
măsură a fost deja luată, opt antrenori de la Centrul de copii și
juniori fiind dați afară. În aceste condiții, Leo Strizu, noul șef
al Centrului de copii și juniori al Stelei, trebuie să se descurce
cu ce are la dispoziție, cel puțin până când Gigi Becali o să aloce
noul buget pentru Academie. „Tată, nu mai sunt eu prost să
arunc cu banii pe fereastră. Anul trecut am cheltuit aproximativ
1.000.000 de euro cu Academia, iar ea nu a produs nimic. Am fost
nevoit să-l cumpăr pe puștiul ăla, Matei, de la Pandurii Tg. Jiu
pentru 600.000 de euro”, a încheiat Becali.
Va renunța la Steaua II?
Aceleași surse ne-au dezvăluit că, în vara acestui an, Gigi
Becali va decide dacă va mai continua să susțină și echipa a doua a
clubului din Ghencea. „Gigi este inteligent și, dacă își va
da seama că nu are rost să mai țină și Steaua II, atunci fiți sigur
că o să renunțe la ea. A intenționat și anul trecut să abandoneze
acest proiect, dar într-un final a decis să mai încerce încă un
an”, ne-a declarat un apropiat al patronului Stelei.
10 mii de
tricouri a vândut Steaua în sezonul 2008‑2009, când
s-a înregistrat cel mai mare profit al departamentului de
marketing
6 mii de
tricouri a vândut Steaua în sezonul 2009‑2010, în
an de criză
Steaua
va comunica numai pe Facebook!
Roș-albaștrii au decis să nu le mai vorbească fanilor prin
intermediul mass-media din cauza unui așa-zis scandal provocat de o
așa-zisă jurnalistă care l-a acuzat pe Pablo Brandan de tentativă
de viol! Explicația e oferită pe site-ul oficial al clubului, unde
fanii sunt sfătuiți să afle ultimele noutăți de pe… Facebook!
„Îi anunțăm (n.r. – pe suporterii Stelei) pe această cale
că toate informațiile ce țin de echipă pot fi găsite pe site-ul
oficial al clubului și pe pagina de Facebook.”
Burdujan: „Suporterii să mă primească bine”
Lucian Burdujan a acordat un interviu postului național TVR înainte
ca echipa să decidă să intre în silenzio stampa. „Nu vreau
să promit un număr de goluri, important este să dau cât mai multe.
Sper să mă primească bine suporterii, eu nu am avut niciodată
probleme cu ei”, a declarat noul atacant transferat de
Steaua.
„S-a supărat nevasta lui Brandan”
Gigi Becali și-a exprimat și el părerea vizavi de decizia echipei
de a nu mai face declarații presei. „Echipa a intrat în
silenzio stampa! Așa au considerat ei că e mai bine. Nu știu ce s-a
scris despre Brandan, că nu știu ce «coardă»… S-a supărat nevasta
omului. Pentru ce? Lăsați oamenii în pace. Chiar dacă o fi așa, ce?
S-o fi dus cu ea! Dacă nu a violat-o, lasă-l, mă, în pace! Nevasta
l-a iertat”, a declarat Becali.
Gigi către Hagi: „Mai bine îl luai pe
Stanca!”
Patronul Stelei a comentat evoluția lui Zapata din meciul Galatei
cu Gaziantepspor, pierdut de echipa lui Hagi, scor 1-0. Portarul
columbian a greșit la reușita gazdelor, primind gol printre
picioare. Gigi Becali a spus la GSP TV că Hagi nu trebuia să îl
transfere pe Zapata, ci mai degrabă pe Stanca, pentru că nu face
atâtea gafe ca sud-americanul.