Rică și Dică vor să bată Steaua! „Să nu-și revină până la meciul cu noi!”

Steaua avut un start fals de campionat, iar etapa a doua din
Liga 1 aduce în fața roș-albaștrilor doi dintre jucătorii care au
scris istorie în Ghencea. Neaga și Dică au plecat de fără să
primească respectul pe care l-ar fi meritat din partea clubului,
iar șansa revanșei a venit. Lui Adrian Neaga nu îi vine să creadă
că va juca pe terenul Stelei… la Constanța și avertizează că o
rupere a fostului său club de Ghencea ar putea duce la pierderea
identității.

Sper ca Steaua să nu-și revină până la meciul cu noi. Va
fi un meci special pentru mine și pentru Dică. Amândoi am jucat
acolo. Cred că putem scoate un egal.

Mi se pare ceva foarte ciudat ca Steaua să nu mai joace în Ghencea.
Toți oamenii spuneau mergi la meci, mergi în Ghencea? Acum ce o să
spună? Mergi la Constanța? Eu cred că, în ritmul ăsta, Steaua își
va pierde identitatea în doi, trei ani. Sper ca cei de la MApN și
domnul Becali să se întâlnească și să rezolve problema„, a
declarat Neaga la Sport.ro.

Partida Steaua – CS
Mioveni se va juca duminică, 31 iulie, de la 20:15, în direct pe
Digi Sport, iar fazele VIDEO vor putea fi văzute pe
www.prosport.ro.

Publicat: 24 07. 2011, 20:09
Actualizat: 24 07. 2011, 20:12