Ricardo fluierat de tot stadionul
După ce au ales să se spovedească în fața patronului, Ricardo
Gomez și Eder Bonfim au fost răsplătiți de stafful Stelei cu o
titularizare în partida cu Brașov, din Cupa României. Celelalte
surprize tactice pregătite de cei doi tehnicieni au fost mutarea
lui Marian Cristescu din mijlocaș în atacant și înlocuirea lui
Tătărușanu cu Răzvan Stanca.
Petrecerea dintr-un club bucureștean după partida cu Oțelul,
unde protagoniștii serii au fost Bonfim și Ricardo, a fost trecută
la capitolul „amintiri apuse” de către Sorin Cîrțu și Gigi Becali.
După ce finanțatorul stelist a ales să-i reprimească la echipă,
tehnicianul roș-albaștrilor i-a titularizat la primul meci după
incidentul de săptămâna trecută. Singurii care nu au uitat ieșirea
în decor a celor doi au fost fanii prezenți la stadion, care i-au
ignorat complet la începutul partidei, când s-au strigat numele
titularilor.
Ricardo, hulit din
cauza escapadelor
În minutul 37, Ricardo a anunțat banca tehnică despre faptul că nu
mai poate continua meciul din cauza crampelor musculare. El a fost
înlocuit cu Bicfalvi, iar în momentul în care ieșea de pe teren,
brazilianul era fluierat de întreg stadionul.
O altă decizie surprinzătoare a lui Cîrțu a fost titularizarea
lui Stanca, dându-i acestuia șansa de a juca pentru prima dată
titular după revenirea la Steaua. De partea cealaltă, Conceicao l-a
folosit atacant pe Marian
Cristescu.
Bicfalvi și Surdu,
făcuți praf de suporteri
Introdus în regim de urgență înainte de pauză din cauza
accidentării lui Ricardo, Eric Bicfalvi n-a primit indicații de la
tehnicianul său la vestiare. Mijlocașul a preferat să rămână pe
teren pentru a se încălzi în continuare, dar chiar și așa, acesta
n-a scăpat de huiduielile suporterilor. Fanii l-au ironizat în
momentul în care a pierdut copilărește o minge. Nici Surdu n-a fost
iertat, în momentul în care a fost înlocuit cu Bilașco fiind aspru
înjurat de către toți suporterii.
Cîrțu,
nervos pe Geraldo
Cea mai mare ocazie a Brașovului din prima repriză, când Marian
Cristescu a scăpat singur cu Răzvan Stanca, a fost cauzată de
faptul că Geraldo Alves nu a putut intercepta mingea, balonul
venind pe partea dreaptă a fundașului, în timp ce acesta e un
jucător de picior stâng. Faza l-a scos din sărite pe Sorin Cîrțu,
care l-a criticat pe fundaș. „Bă, ești chior?”, a fost replica
tehnicianului.
Meme:
„Jucătorii nu se cunosc între ei”
Mihai Stoica a recunoscut la Dolce Sport că s-a greșit mult în
ultima campanie de transferuri. „Avem nevoie de timp pentru a
reface tot ce s-a greșit în campania de transferuri. Vorbesc de
acest an pentru că am fost parte implicată. M-am trezit că lucrez
cu jucători care nu se cunoșteau între ei, dar vom repara aceste
lucruri”, a spus el. Meme a mai precizat că la vară vor sosi în
Ghencea numai jucători care au fost urmăriți de el.
Spadacio, propus și
în Ghencea?
Plecat în ultimul moment de la Rapid din cauza întârzierilor
salariale, Juliano Spadacio nu duce lipsă de alte oferte, atât din
România, cât și din străinătate. Impresarul său, Decio Berman, a
luat imediat legătura cu patronul celor de la Vaslui, Adrian
Porumboiu, pentru a i-l propune pe jucătorul său, însă surse
apropiate celor din Ghencea au dezvăluit că agentul său încearcă să
discute și cu oficialii din Ghencea.