Ridzi: „Voi demisiona** dacă va începe urmărirea penală în ceea ce mă privește”

Ministrul Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, a declarat, marți, că va demisiona în cazul în care se va începe urmărirea penală în cazul său, menționând că nu se ascunde, așa cum fac alți oameni politici.

"Am spus că, dacă se va considera că sunt vinovată, voi răspunde în fața justiției și bineînțeles în fața electoratului. Cu siguranță voi demisiona dacă se va începe urmărirea penală în ceea ce mă privește. Nu fug de răspundere și nu am de gând să mă ascund, așa cum fac alți oameni politici", a susținut Monica Ridzi după audierea în Comisia parlamentară de anchetă privind organizarea Zilei Tineretului.
 
Întrebată cum comentează cererile privind suspendarea sau demiterea sa din funcție, ministrul PDL a replicat că în opinia sa ar fi un act de lașitate să demisioneze, atât timp cât se consideră nevinovată.
"Cred că ar fi un act de lașitate din partea mea să demisionez atât timp cât mă consider nevinovată și când știu că toate acțiunile au fost desfășurate în mod legal. Am spus anterior ceea ce se va întâmpla și modul în care înțeleg să acționez, încercând să aflu și eu dacă sunt vinovați în cadrul ministerului care nu au respectat procedurile. Vă asigur că aceia vor plăti cu siguranță", a conchis Ridzi.
 
Secția de Combatere a Corupției din DNA a declanșat, la data de 23 iunie, în baza unui denunț penal al PNL, acte premergătoare cu privire la încheierea și derularea a trei contracte între MTS și societățile SC Compania de Publicitate Mark SRL și SC Artisan Consulting SRL.
 
MEDIAFAX

 

Publicat: 30 06. 2009, 19:38
Actualizat: 30 06. 2009, 19:45