Riscă Dinamo și Astra sancțiuni? Cele două cluburi vor un jucător care este sub contract cu altă echipă: „Dacă l-au contactat, au încălcat regulamentul!” Șumudică: „Am vorbit cu el, își dorește să vină”
Astra și Dinamo îl vor pe Florin Cernat, dar cei de la Voluntari susțin că mijlocașul de 36 de ani încă n-a intrat în ultimele 6 luni de contract și cele două cluburi riscă sancțiuni.
La 36 de ani, Florin Cernat a fost unul dintre cei mai buni jucători din prima parte a campionatului. În ciuda vârstei, Dinamo este interesată de un transfer. Mai nou, și Astra și-a manifestat interesul, în condițiile în care Constantin Budescu a plecat în această iarnă. Marius Șumudică spune că Cernat ar fi un înlocuitor foarte bun și a avut deja o discuție cu el:
„Ca număr 10, eu mi l-aș dori pe Cernat. Voi încerca să-l aduc. Am vorbit cu el, își dorește să vină. Ar fi și pentru el ceva extraordinar să joace iar în cupele europene. Un jucător care este adevărat număr 10”, a declarat Șumudică pentru Dolce Sport.
Însă Astra și Dinamo ar putea avea probleme, deoarece Florin Marin susține că jucătorul încă n-a intrat în ultimele 6 luni de contract: „Are contract cu noi, i s-a propus și prelungirea contractului. Dacă cei de la Dinamo l-au contactat, au făcut o mare greșeală, pentru că au încălcat regulamentul. Au trecut vremurile când Dinamo și Steaua luau jucătorii pe alte criterii. Acum trebuie respectate regulamentele”, a declarat Florin Marin pentru Dolce Sport.
Pedeapsa pentru contactarea unui jucător care se află sub contract cu altă echipă pleacă de la o amendă și merge până la suspendarea temporară a dreptul de a face transferuri.