Risto Radunovic, declarație războinică înainte de plecarea de la Astra Giurgiu: „Vreau să fiu campion cu FCSB!”

Jucatorii echipei Astra reactioneaza dupa inscrierea unui gol in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si Gaz Metan Medias din etapa a XIV-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, marti, 14 decembrie 2020.© FOTO:Gheorghe Fluster/Sport Pictures
Vezi galeria foto - 7 poze

Risto Radunovic, fundașul stânga în vârstă de 28 de ani al Astrei Giurgiu, va pleca la FCSB în pauza competițională din această iarnă și este hotărât să devină campion al României alături de echipa lui Gigi Becali.

Fotbalistul muntenegrean a înscris în meciul dintre Astra Giurgiu și Gaz Metan Mediaș, scor 3-0, în etapa cu numărul 14 din Liga 1.

La finalul partidei, Risto Radunovic a vorbit și despre plecarea sa la FCSB și obiectivul pe care îl va avea la noua echipă.

Risto Radunovic vrea să fie campion cu FCSB

„O foarte importantă victorie pentru noi. Nu am urcat în clasament, dar e foarte important că cele trei puncte ne pot duce mai sus. Dacă o să câştigăm ultimul meci, de la Arad, o să fie bine.

Am fost aici trei ani şi jumătate, m-au primit extraordinar, m-am simţit ca într-o familie. Pentru mine, Astra va avea tot timpul un loc special. Sunt bucuros că plec la o mare echipă şi îmi doresc să fiu sănătos şi să îmi fac treaba cât mai bine. Trebuie să fiu profesionist, să dau 100% şi să fiu sănătos. Ambiţia mea este să fiu campion cu FCSB”, a spus Risto Radunovic, potrivit Telekom Sport.

Risto Radunovic a ajuns la Astra Giurgiu, liber de contract, în urmă cu trei ani și jumătate, de la Buducnost Podgorica. FCSB va plăti 400 de mii de euro în schimbul fundașului muntenegrean și se va alătura lotului pregătit de către Toni Petrea începând cu luna ianuarie.

  • 1.1 milioane de euro este cota de piață a lui Risto Radunovic, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
  • 90 de meciuri a bifat Risto Radunovic în Liga 1, reușind să înscrie cinci goluri pentru Astra Giurgiu.

„Este adevărat că ne-am înțeles cu domnul Gigi Becali pentru transferul lui Risto Radunovic. La finalul turului, fotbalistul va pleca la echipa dumnealui. Astra Giurgiu a primit o ofertă bună din partea FCSB și a decis că e normal să lase jucătorul să plece”, a confirmat Dani Coman, în exclusivitate pentru ProSport, în urmă cu o săptămână.

Publicat: 15 12. 2020, 21:08
Actualizat: 15 12. 2020, 21:15