Risto Radunovic, fundașul stânga muntenegrean în vârstă de 29 de ani de la FCSB, a susținut, alături de antrenorul Toni Petrea, o conferință de presă premergătoare meciului cu Sepsi Sfântu Gheorghe și a vorbit, printre altele, despre tragerea la sorți din Liga Națiunilor.
Meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FCSB se va disputa duminică, 19 decembrie, de la ora 20:30, pe Sepsi Arena, în cadrul etapei cu numărul 21 din Liga 1.
În urmă cu două zile, a avut loc tragerea la sorți pentru grupele Ligii Națiunilor, iar România va înfrunta Muntenegru, Bosnia și Finlanda.
Întrebat despre faptul că naționala țării sale și cea a României se vor întâlni în cadrul Ligii Națiunilor, Risto Radunovici a dezvăluit că le-a transmis deja colegilor de la FCSB, mai în glumă, mai în serios, că Muntenegru va ieși învingătoare.
Totuși, muntenegranul a avut cuvinte de laudă la adresa tricolorilor.
„Mă bucur că suntem în aceeași grupă în Liga Națiunilor. Primul meci se joacă în Muntenegru, dar mai e ceva timp până atunci. Am vorbit puțin cu colegii din națională despre România. Mai glumesc cu colegii din vestiarul FCSB, le-am zis că «O să vă batem»!
Naționala României mi se pare foarte talentată, cu jucători foarte buni, cu viitor bun. Și de la FCSB sunt 3-4 jucători extraordinari, Tănase, Coman, Octavian Popescu, Darius Olaru. Plus Man, Răzvan Marin, Mihăilă, Ianis Hagi.
Îmi place, sunt talentați. Grupa e foarte echilibrată, dar cred că Bosnia are cea mai matură echipă. E o grupă echilibrată, nu are o favorită clară”, a spus Risto Radunovic, la conferința de presă.
Liga A
A1. Croația, Austria, Danemarca, Franța A2. Cehia, Elveția, Portugalia, Spania A3. Ungaria, Anglia, Germania, Italia A4. Polonia, Țara Galilor, Țările de Jos, Belgia
Liga B
B1. Armenia, Irlanda, Scoția, Ucraina B2. Albania, Israel, Rusia, Islanda B3. Muntenegru, România, Finlanda, Bosnia B4. Slovenia. Norvegia, Serbia, Suedia
Liga C
C1.Insulele Feroe, Lituania, Luxemburg, Turcia C2.Cipru / Estonia, Kosovo, Grecia, Irlanda de Nord C3.Kazahstan / Moldova, Azerbaidjan, Belarus, Slovacia C4.Gibraltar, Georgia, Macedonia de Nord, Bulgaria
Liga D
D1. Letonia, Andorra, Kazahstan / Moldova, Liechtenstein D2. San Marino, Cipru / Estonia, Malta
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER