Deși Unirea Urziceni s-a apropiat la un singur punct de Dinamo, conducătorii ialomițeni susțin că nu se gândesc sub nicio formă la titlul de campioană.
În condițiile în care aproximativ nouă echipe și-au depus candidatura pentru un loc de cupă europeană, Mihai Stoica susține că ar fi mulțumit ca trupa lui Dan Petrescu să repete performanța de anul trecut, când au evoluat în premieră în Cupa Uefa.
În ciuda faptului că Dinamo a părut că pierde teren în acest debut de retur, nereușind să învingă două nou promovate, managerul Unirii spune că cele 10 puncte acumulate o poziționează pe echipa din Ștefan cel Mare în pole position pentru cucerirea campionatului.
"Nu suntem genul de oameni care să ne schimbăm obiectivul după fiecare meci. Când am venit la Urziceni, am spus că în trei ani vrem să ne calificăm în Cupa UEFA, am reușit din primul, iar acum nu putem să ne plasăm mai jos decât anul trecut. Ne-ar bucura o clasare în primele 5 locuri, ar fi o reușită. Din păcate, lupta s-a întețit, anul trecut erau 6 echipe care se luptau pentru locurile de cupe europene, acum sunt 9 formații. Dinamo a acumulat 10 puncte în 5 etape, e un procentaj de campioană. Au jucat perfect în trei dintre cele 5 meciuri, își merită locul în clasament.", a declarat MeMe în Libertatea.
Oficialul ialomițean este de acord că Urziceniul nu se află în cea mai bună formă și a găsit și explicația pentru prestațiile mai puțin bune – accidentările: "Principala problemă a Unirii în retur e că nu am reușit să recuperăm jucătorii accidentați, care sunt destul de importanți în angrenajul echipei. Onofraș este un jucător important pentru noi, iar ceilalți nu au putut să acopere locul lăsat liber de el. Marcăm mult mai greu. Alta era situația în tur, când, după 5 meciuri, reușiserăm să marcăm 14 goluri. În retur am marcat de doar 3 ori. Ar trebui un declic care să trezească jucătorii." Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER