Robert Niță la „Ora de ProSport”:** „De ce s-au îngrășat doar jucătorii de la Steaua?”
După ce Victor Pițurcă a spus motivele pentru care nu l-a convocat pe Iasmin Latovlevici la echipa națională, Laurențiu Reghecampf a avut un atac fără precedent la adresa selecționerului, acuzându-l pe acesta de faptul că jucătorii vin obosiți și grași de la lot.
Prezent la „Ora de ProSport”, Robert Niță a dorit să clarifice câteva aspecte legate de viața sportivilor.
„Nu poți să te îngrași foarte mult în câteva zile. De ce s-au îngrășat doar jucătorii de la Steaua și ceilalți nu au nimic? Știu ce se mănâncă într-un cantonament, mai ales că am și lucrat cu domnul Pițurcă.
Pentru Reghecampf cred că e o mândrie că selecționerul a luat nouă jucători de la Steaua. E de apreciat ceea ce face la Steaua, a ajuns la un akt nivel acolo, se cunoaște munca lui.” a spus Robert Niță la „Ora de ProSport”.