Roberto Diniță, mijlocașul defensiv în vârstă de 19 ani al lui Dinamo și fiul fostului fotbalist Laurențiu Diniță, întâmpină probleme în „Ștefan cel Mare” din cauza antrenorului Sorin Colceag.
Dario Bonetti, fostul antrenor al „câinilor”, l-a promovat pe Roberto Diniță la prima echipă, în primele etape din acest sezon al Ligii 1, chiar titularizându-l în meciul din Bănie, cu FC U Craiova, scor 0-1.
Tânărul fotbalist a fost trimis la echipa a doua odată cu ridicarea interdicției la transferuri, însă acesta refuză să meargă la antrenamente din cauza antrenorului Sorin Colceag.
Laurențiu Diniță, tatăl fotbalistului, a oferit detalii despre situația fiului său.
„Nu vrea să meargă la Dinamo 2 din cauza lui Sorin Colceag. Simte că nu este dorit de antrenor.
Copilul consideră că antrenorul și-a bătut joc de el. Asta mi-a zis după ce a fost ținut pe margine la un joc-școală, 11 la 11 între ei, la un antrenament. S-a supărat pentru că pe postul lui de mijlocaș la închidere a fost băgat un mijlocaș lateral, iar el a stat pe tușă și s-a uitat.
Nu am nimic cu Colceag, să nu fiu înțeles greșit, și eu sunt antrenor! Am transmis conducerii clubului că dacă Roberto nu are valoare să fie în primii 22 nici la antrenamente, să-i dea drumul să plece sau să-l împrumute undeva.
Nu e treaba mea asta, e treaba clubului să-i caute echipă! Nu joacă pentru mine. Consider că își bat joc de el. Asta e părerea mea. Nici nu-l lasă să plece, nici nu… Nu e vorba doar de băiatul meu, e vorba de toți copiii care sunt la Dinamo și se pierd în fiecare an din cauza unor astfel de lucruri.
Roberto stă și suferă prin casă. Vrea să se lase de fotbal, după atâția ani de sacrificii. Nu poți să-ți bați joc așa de un copil. Poate sunt eu subiectiv, dar trebuie să găsească o soluție să-l împrumute la Liga 4, la Liga 3, numai să joace! Dacă vine altcineva la Dinamo 2 va fi altceva”, a spus Laurențiu Diniță, potrivit GSP.
„Și eu aș fi făcut la fel în locul lui Bonetti, dacă un jucător refuza să se ducă la echipa secundă. Dar trebuie să vezi ce este în spatele problemei.
Nu e vedetă, a trecut prin multe pe acolo. Și până să fie promovat la echipa mare de Gigi Mulțescu a fost dat la o parte. Nu m-am băgat deloc, nu vreau să mă bag, dar nu se poate.
Roberto e tânăr, o fi luat o decizie proastă, dar cei de la Dinamo ar trebui să-l cheme la club și să-i explice situația. Le-am spus: «Băgați-l în seamă dacă vreți să faceți ceva din el. Dacă nu, dați-i rezilierea și lăsați-l în pace!». Eu le-am spus de ce e supărat copilul”, a mai spus Laurențiu Diniță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER