„Robocop”, scandal cu fanii Rapidului:** „Dani Coman ești o mizerie”

Pe finalul partidei de la Chiajna, mai vechiul conflict dintre galerie și Dani Coman și-a desfășurat un nou episod. Înjurat de fanii de la peluza din spatele său, portarul și-a pierdut cumpătul și a aruncat cu o sticlă de apă înspre suporteri.

CLICK AICI PENTRU VIDEO

Recipientul l-a nimerit pe unul dintre ultrași, moment în care colegii din peluză au încercat să rupă gardul și să intre pe teren. Până la sfârșitul meciului, timp de aproximativ 10 minute, suporterii nu au mai încurajat echipa și l-au înjurat pe Dani Coman. „Dani Coman ești o mizerie” și „pleacă din Giulești”, s-a auzit din partea galeriei care a scandat și numele lui Marius Șumidică. Altfel, nici Alexandru Ioniță nu a avut parte de un tratament mai frumos din partea propriilor fani, atacantul fiind huiduit în momentul schimbării.

Sunt înjurați gratuit oameni care au făcut performanță și istorie cu Rapid. Contestările sunt normale, dar la finalul jocului
Răzvan Lucescu, antrenor Rapid

M-a înjurat un grup mic care are ceva cu mine. Nu e prima dată când acești fani mă înjură, o fac mereu de la începutul meciului și până la final
Dani Coman, portar Rapid

Publicat: 17 03. 2012, 09:03
Actualizat: 17 03. 2012, 09:05