Rocada Grigoraș-Pustai nu este posibilă!** Horoba anunță că „Grig” și-a găsit echipă: „Are acord cu o formație din Liga I”

Rămas fără antrenorul Cristi Pustai, plecat la Pandurii, președintele medieșean Ioan Horoba caută asiduu un înlocuitor pentru banca tehnică a lui Gaz Metan. Oficialul grupării ardelene a explicat de ce rocada cu Petre Grigoraș nu este posibilă, lăsând să se înțeleagă că acesta este aproape de o revenire la Oțelul Galați.

„Dan Matei este antrenorul nostru, are licență Pro și, până găsim pe altcineva, el va pregăti echipa. Nu vrem să ne grăbim să aducem pe altcineva. Grigoraș? Dacă ar fi disponibil, l-am vrea, dar știu că și-a găsit echipă. Sută la sută el va antrena altă echipă din Liga I. Nu îl pot contacta pentru că deja are o înțelegere cu cineva. Nu pot să vă spun cu cine, dacă este Oțelul sau altă echipă. Pista cu Gigi Mulțescu a apărut doar în presă, dar asta nu înseamnă că nu ne gândim și la el. Au mai venit și alte oferte din străinătate, prin intermediul unor prieteni de-ai mei. Andone i-a cerut lui Marin Condescu nu știu câți bani și o mină. Noi ce să-i dăm, o sondă? Sunt sigur că Andone are alte planuri. noi vom aduce un antrenor român, sută la sută”, a spus Horoba la DigiSport.

Publicat: 21 01. 2013, 19:13
Actualizat: 21 01. 2013, 19:14