După ce a plecat de la Rapid, Dinu Gheorghe ar putea ajunge președinte la FC Vaslui, unde este dorit de Adrian Porumboiu. Patronul vasluienilor nu este prea mulțumit de activitatea lui Constantin Zotta, pe care l-a acuzat voalat vineri că a dat foarte mulți bani pe un fotbalist, care nu are drept de joc. „Vamă” este posibil să vină la Vaslui la finalul turului, când Adrian Porumboiu este hotărât să facă curățenie la echipă, mai ales că din iarnă are liber la transferuri. De asemenea, George Copos caută cu disperare un președinte, iar primul pe listă este chiar directorul general al moldovenilor, Zotta. Fostul arbitru a rămas în relații bune cu patronul giuleștenilor și este posibil ca mutarea să se facă în săptămânile următoare.
ASTRA Șumudică, neînvins cu Vasluienii Lui Marius Șumudică îi merge ca „uns” pe banca Astrei. Prahovenii sunt neînvinși de când „Șumi-gol” a preluat banca tehnică, adică de nouă etape. Astăzi, Astra înfruntă pe teren propriu FC Vaslui, echipă în fața căreia Șumudică este neînvins. Din cele trei meciuri disputate până acum în fața moldovenilor, antrenorul Astrei a strâns două victorii, una ca tehnician la Gloria Bistrița și una la Rapid, plus un egal, atunci când era în Grant.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER