ROCADĂ‚ la Dinamo: Borcea și Turcu pleacă, Negoiță vine!
La sfârșitul turului, la Dinamo se poate schimba nu numai componența lotului, dar și organigrama clubului! Vine Ionuț Negoiță (foto, în stânga) și pleacă Borcea și Turcu.
În decembrie va avea loc o ședință în urma căreia acționariatul ar putea suferi modificări. Actualii șefi vor supune la vot propunerea de a fi introdus un nou membru în Consiliul de Administrație. De asemenea, ei vor discuta și despre eventuala plecare a lui Borcea și a lui Turcu, primul anunțând deja că intenționează să părăsească Dinamo. Totuși, în cazul în care Borcea și Turcu se vor răzgândi modalitatea cea mai convenabilă de a coopta un nou investitor, Ionuț Negoiță, este ca fiecare dintre șefi să cedeze o parte din acțiuni, astfel încât toți să dețină un număr egal de procente. Astfel, numărul conducătorilor va crește la șase. În prezent, cei cinci membri au câte 17,2 la sută din societate, în timp ce restul se află în posesia AFC Dinamo. „Luni m-am întâlnit cu domnul Badea, am discutat despre o colaborare și am făcut pași mari în a mă apropia de Dinamo”, a declarat Ionuț Negoiță. Apoi, a anunțat: „Nu pot să promit când vin, acum sau din iarnă, sau altă dată. Deocamdată, vreau să am toate datele despre situația echipei. E ca atunci când faci o achiziție. Trebuie să știi ce cumperi”, a explicat omul de afaceri.
Vrea să investească 4 milioane de euro
Președintele CA, Nicolae Badea, și Ionuț Negoiță, reprezentantul unuia dintre sponsorii echipei, se vor întâlni la o nouă rundă de negocieri săptămâna viitoare. Patronul de la Rin Grand Hotel i-a anunțat deja pe șefii din „Ștefan cel Mare” că este dispus să investească în primă fază în jur de patru milioane de euro, însă vrea să cunoască exact situația financiară a echipei.
Borcea și Săvulescu, chemați la DNA
Acționarii dinamoviști Cristi Borcea și Dragoș Săvulescu sunt chestionați de procurorii DNA pentru achiziționarea unui teren de peste 50.000 de metri în Constanța la un preț de o sută de ori mai mic decât cel al pieței. În dosar sunt implicate mai multe persoane, printre care și primarul Radu Mazăre. Șefii „câinilor” spun că DNA este un „instrument politic” și susțin că nu sunt vinovați.
„Au vrut să cumpere UTA dar m-am opus“
Antrenorul arădenilor, Ionuț Chirilă, a declarat ieri că Borcea și Turcu au dorit să transforme UTA în satelitul lui Dinamo. „Cristi Borcea a vrut să investească la UTA, împreună cu Turcu. Dar, când a vrut să ia doi jucători, pe Hidișan și pe Simao, și când eu nu am vrut ca UTA să devină satelit, am stricat o prietenie de o viață cu Cristi“, a spus Chirilă.
Dennis mizează pe victoria „câinilor“
Dennis Șerban, jucător care a evoluat atât la Steaua, cât și la Dinamo, este sigur că alb-roșiii se vor impune sâmbătă în derby. „Meciul este deschis oricărui rezultat, dar Dinamo e favorită, pentru că joacă acasă. Va bate cu 2-0 și mizez pe Danciu și pe Niculae”, a spus cel care în sezonul 2006-2007 a înscris golul victoriei „câinilor“ în derby în minutul 93.
"E posibil oricând să vină noi acționari la Dinamo, și nu mă refer numai la frații Negoiță" – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
"Am vorbit cu Cristi Borcea, care mi-a spus că în iarnă el și Vasile Turcu se vor retrage de la echipă" – Ionuț Negoiță, om de afaceri