„România e roș-albastră!”. Managerul Stelei a identificat cele două momente din acest sezon pe care nu le va uita vreodată
Steaua a primit în această seară medaliile și trofeul de campioană, iar petrecerea de după meciul cu Brașovul a fost una impresionantă. La final, managerul din Ghencea a ținut să precizeze că sărbătoarea roș-albastră nu a fost deplină, în condițiile în care omul care și-a pus amprenta cel mai mult asupra actualului lot, Gigi Becali, nu a putut să se bucure alături de campioni.
„Privesc cu speranță spre viitorul apropiat și sper ca în curând să ne putem bucura alături de omul căruia i s-a făcut o mare nedreptate, Gigi Becali.„, a spus managerul din Ghencea, la DigiSport.
După șapte ani de secetă, Steaua s-a încununat din campioană, moment cu adevărat special pentru cei mai mulți dintre jucătorii din Ghencea, care nu au mai trăit asemenea clipe vreodată.
„Așteptam această sărbătoare de foarte mult timp. Imaginați-vă că din tot lotul pe care îl avem doar Rusescu și Râpă au luat campionatul. Dar e una să iei titlu cu Unirea și Oțelul, și alta cu Steaua.„, a mai spus oficialul din Ghencea, care a rămas impresionat de coregrafia afișată de ultrașii roș-albaștrilor: „Coregrafia asta îmi va rămâne mereu în minte. Nu cred că îmi voi mai schimba vreodată desktop-ul. România e roș-albastră.„
În ceea ce privește momentele speciale, pe care le va păstra drept cele mai frumoase amintiri din acest sezon, managerul a replicat fără să ezite: „Golul marcat de Alex Bourceanu, în meciul din tur cu Rapidul, și penalty-urile cu Ajax.„.