România, pepiniera antrenorilor italieni

România, pepiniera antrenorilor italieni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tărâmul făgăduinței. Așa a fost văzut campionatul intern în ultimul deceniu de către stranierii aflați în căutarea afirmării. Începând cu anul 2000, în defuncta Divizie A, actuala Liga I, au început să apară tot mai mulți străini. Atât jucători, cât și antrenori. Pentru tehnicienii italieni, prima divizie din România a reprezentat o adevărată rampă de lansare. Foști jucători celebri, însă fără reputație în cariera de antrenor, au adus în țara noastră ceea ce era nevoie: disciplină și organizare. Din „Brazilienii Europei“ , cum eram alintați pe vremuri, am devenit din ce în ce mai pragmatici și mai puțin spectaculoși. Astfel, antrenori care nu erau băgați în seamă niciunde în Europa și-au îmbogățit cărțile de vizită cu performanțe „impresionante“ în campionatul autohton. În acest moment, suntem singura țară din Europa cu doi italieni la cârma unor echipe de prima divizie și totodată, singura care a dat un tehnician în Serie A, pe Walter Zenga.

"Tehnicienii italieni au Școala de fotbal de la Coverciano și mai multă experiență decât foștii noștri jucători, însă nu cred că sunt mai valoroși. Ei au un avantaj, nu prea înțeleg ce tot spun patronii și impun respect!" – Emeric Ienei, fost selecționer

"Cele mai mari șanse de a reuși la noi le au tehnicienii italieni. Este foarte important că învață repede limba. Cel mai mult mi-au plăcut Bergodi și Zenga și cel care m-a dezamăgit a fost Giannini. Am încă rețineri în privința lui Trombetta și a lui Pedrazzini."
– Mircea Rădulescu, directorul Școlii Federale de Antrenori

"De obicei, tehnicienii de la noi care pleacă să antreneze afară nu se mai întorc în Serie A. Mă bucur să văd că Walter Zenga este o excepție de la această regulă" – Franco Ferrari, directorul Școlii Federale de Antrenori din Italia

"Pedrazzini a lăsat jucatorilor libertatea și frumusețea de a juca, i-a făcut să înțeleagă că tot ce se face la antrenamente se face pentru ei, că fotbalul nu trebuie făcut din obligație" – Valeriu Argăseală, președinte Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Primar din județul Cluj acuzat că fura motorina Primăriei, plasat sub control judiciar
Primar din județul Cluj acuzat că fura motorina Primăriei, plasat sub control judiciar
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20…
Moartea lui Boupendza naște un scandal imens în China: „Inuman! Ne facem de rușine în fața lumii”
Moartea lui Boupendza naște un scandal imens în China: „Inuman! Ne facem de rușine în fața lumii”
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a intrat pe fir şi e gata să dea mare lovitură a verii
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a…
VIDEO | Aaron Boupendza şi-a văzut visul împlinit! Ce declara în urmă cu câteva luni
VIDEO | Aaron Boupendza şi-a văzut visul împlinit! Ce declara în urmă cu câteva luni
Boala incurabilă de care suferă una dintre cele mai sexy femei din lume! Cum i-a modificat corpul
Boala incurabilă de care suferă una dintre cele mai sexy femei din lume! Cum i-a modificat corpul
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Este OFICIAL! Un mare mister al Cosmosului, REZOLVAT
Este OFICIAL! Un mare mister al Cosmosului, REZOLVAT
Suma primită de Ilie Năstase de la statul român, pe lângă pensie. Cu cât este răsplătit fostul sportiv
Suma primită de Ilie Năstase de la statul român, pe lângă pensie. Cu cât este răsplătit fostul sportiv
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Paște 2025: Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu e bine să faci pe 17 aprilie
Paște 2025: Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu e bine să faci pe 17 aprilie
×