România, pepiniera antrenorilor italieni

Tărâmul făgăduinței. Așa a fost văzut campionatul intern în ultimul deceniu de către stranierii aflați în căutarea afirmării. Începând cu anul 2000, în defuncta Divizie A, actuala Liga I, au început să apară tot mai mulți străini. Atât jucători, cât și antrenori. Pentru tehnicienii italieni, prima divizie din România a reprezentat o adevărată rampă de lansare. Foști jucători celebri, însă fără reputație în cariera de antrenor, au adus în țara noastră ceea ce era nevoie: disciplină și organizare. Din „Brazilienii Europei“ , cum eram alintați pe vremuri, am devenit din ce în ce mai pragmatici și mai puțin spectaculoși. Astfel, antrenori care nu erau băgați în seamă niciunde în Europa și-au îmbogățit cărțile de vizită cu performanțe „impresionante“ în campionatul autohton. În acest moment, suntem singura țară din Europa cu doi italieni la cârma unor echipe de prima divizie și totodată, singura care a dat un tehnician în Serie A, pe Walter Zenga.

"Tehnicienii italieni au Școala de fotbal de la Coverciano și mai multă experiență decât foștii noștri jucători, însă nu cred că sunt mai valoroși. Ei au un avantaj, nu prea înțeleg ce tot spun patronii și impun respect!" – Emeric Ienei, fost selecționer

"Cele mai mari șanse de a reuși la noi le au tehnicienii italieni. Este foarte important că învață repede limba. Cel mai mult mi-au plăcut Bergodi și Zenga și cel care m-a dezamăgit a fost Giannini. Am încă rețineri în privința lui Trombetta și a lui Pedrazzini." – Mircea Rădulescu, directorul Școlii Federale de Antrenori

"De obicei, tehnicienii de la noi care pleacă să antreneze afară nu se mai întorc în Serie A. Mă bucur să văd că Walter Zenga este o excepție de la această regulă" – Franco Ferrari, directorul Școlii Federale de Antrenori din Italia

"Pedrazzini a lăsat jucatorilor libertatea și frumusețea de a juca, i-a făcut să înțeleagă că tot ce se face la antrenamente se face pentru ei, că fotbalul nu trebuie făcut din obligație" – Valeriu Argăseală, președinte Steaua