„Românii au dus greul** la Steaua”

 

 Adrian Neaga a împlinit ieri 30 de ani, fiind sărbătorit de câțiva prieteni și fotbaliști de la Steaua. Deși evoluează la Nefci Baku, fotbalistul român nu a uitat de Steaua.
El deplânge situația în care a ajuns fosta sa echipă și critică o parte din străinii care au fost aduși la club. „Pentru Steaua e o deziluzie Europa League după ce atâția ani a fost învățată cu Liga Campionilor. Dar decât nimic, e bine și așa. Steaua a ajuns în această situație din mai multe motive. Conducerea ar trebui să nu mai critice jucătorii în public. Fotbaliștii ar trebui tratați cu mai mult respect. În plus, în afară de Golanski și Tiago și hai să zic Kapetanos care a dus greul echipei, restul străinilor nu se ridică la valoarea Stelei. Poate și Zapata ar mai fi de pomenit”, a spus pentru sport.ro, Rică Neaga.

Acesta a precizat faptul că unii dintre străinii Stelei nici nu și-au dat măcar silința de a se integra în grup. „Atâta timp cât jucători străini sunt la echipă de 2-3 ani și nu știu limba română e greu să faci performanță. Această infuzie de străini a făcut rău Stelei, pentru că greul l-au dus tot românii, Marin, Goian, Ghionea. Pe străini i-a făcut Pele și Maradona când au venit în țară. Unii dintre ei mai ieșeau cu noi în oraș, alții se izolau”, a dezvăluit Neaga.

 

„Îmi pare rău că nu s-a continuat cu Dorinel Munteanu. Trebuia să i se acorde mai multă încredere”
Adrian Neaga, atacant Nefci Baku

 

Publicat: 04 06. 2009, 22:39
Actualizat: 04 06. 2009, 23:11