Romario Pires (31 de ani), mijlocașul lui Hermannstadt, a fost nevoit să stea în izolare, după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19, însă acum este pregătit să își reia activitatea.
Mai mult decât atât, brazilianul își dorește să joace deja în următoarele două meciuri pentru Hermannstadt.
Pentru Hermannstadt urmează meciul din deplasare cu FC Argeș, miercuri, 16 decembrie, de la ora 17:00, și cel de pe teren propriu cu Poli Iași, programat duminică, 20 decembrie, de la ora 14:00.
„Eu am vorbit cu antrenorul și am cerut chiar dacă nu poate să mă bage să joc 90 de minute, dar eu aș vrea măcar să stau alături de echipă aceste două meciuri.
Chiar dacă nu joc, dar eu vreau să stau pe bancă, să fiu cu echipa că știu că ei au nevoie de mine în perioada asta și să fiu acolo măcar cu prezența, eu cred că o să reușesc să ajut. E foarte ciudat și e foarte rău să îmi văd colegii la televizor. Ziceam că fac infarct cum am întors meciul în ultimul minut cu Voluntari am avut penalty. E groaznic. E mai ușor pe teren decât afară”, a spus Romario Pires, în exclusivitate pentru ProSport.
„E foarte greu, a doua oară, dar e ceva care era foarte greu să evităm, pentru că echipa noastră am avut foarte multă grijă, am fost una dintre ultimele echipe care am avut mai multe cazuri, dar totuși am luat.
Frică nu mi-a fost, pentru că am foarte multă încredere în Dumnezeu și tot ce se întâmplă e numai pentru că permite El. Dar eu am avut primele 3 zile febră, foarte mare durere la spate și la abdomen și am pierdut și gust și miros, care încă nu mi-au revenit și -am speriat, nu mi-a fost frică, dar m-am speriat, pentru că e foarte rău să mănânci fără să știi ce mănânci, Doamne, groaznic. Sunt singur acasă, am gătit eu, făceam ce știu eu că mâncam și îmi place, dar totuși fără să simt nici un condiment, nimic, greu”, a povestit Romario Pires.
Hermannstadt este pe locul 12 în clasamentul Ligii 1, cu 14 puncte, după cele 12 meciuri jucate până acum, însă Romario Pires are mare încredere în echipa sa și este convins că sibienii vor obține o poziție mai bună în clasament, la final de sezon.
„Nu a fost un an ușor, pentru că am schimbat mulți jucători, au venit mulți noi, de valoare, dar e o perioadă grea, de adaptare. Sunt sigur că vom reuși lucruri bune. Noi am prins perioadă grea, meciuri cu echipele mari și meciuri grele, am făcut multe egaluri, am pierdut meciuri cu un gol diferență, dar am mare încredere în aceastăă echipă și cred că ieșim din zona aia”, a mai spus Romario Pires.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER