Jucătorii îi fac lobby lui Ruben Albes ca antrenorul să rămână la Hermannstadt: „Lucrează 24 de ore! Nu am mai văzut un staff așa profesionist!” | VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Ruben Albes, antrenorul spaniol în vârstă de 35 de ani al lui Hermannstadt, și-a impresionat jucătorii prin volumul mare de muncă despusă la echipă, deși conducerea clubului sibian ia în calcul o posibilă despărțire de acesta, iar Anamaria Prodan a anunțat că îl va propune și la alte echipe.
Romario Pires, mijlocașul brazilian în vârstă de 31 de ani al lui Hermannstadt, a dezvăluit cât de implicat este Ruben Albes la echipă și care este secretul său.
Fotbalistul a declarat chiar că nu a mai întâlnit până acum un staff la fel de profesionist precum cel condus de către Ruben Albes.
Romario Pires, impresionat de antrenorul lui Hermannstadt, Ruben Albes
„Ce pot să spun eu, nu știu dacă o să rămână sau nu, dar tot cei din staff-ul care a venit cu el sunt niște oameni minunați, foarte profesioniști. Lucrează 24 de ore, se trezesc la 5 dimineața, respiră fotbal. Când vine preparatorul fizic la antrenament și vorbește cu noi, câteodată dacă uită ceva zice: «Aoleu, sunt treaz de la 5 dimineața, încerc să fac de toate!».
Când se termină meciul și oprim la o benzinărie să luăm un suc, ceva, ei deja fac analiza pentru meciul următor. După meci deja face analiza pentru meciul următor.
Eu cu cine am lucrat în România au fost mereu staff profesionist, dar ca ei nu, nu am avut până acum. M-au surprins, trebuie să fiu sincer, profesioniști ca ei, cum lucrează 24 de ore, cum trăiesc, cum respiră fotbal… Nu știu dacă rămâne sau nu, dar e un antrenor foarte bun”, a spus Romario Pires, în exclusivitate pentru ProSport.
Ruptură între Ruben Albes și conducerea lui Hermannstadt
Adus la Hermannstadt de către Anamaria Prodan în vara acestui an, Ruben Albes ar putea pleca de la Sibiu, după ce au apărut diverse neînțelegeri între impresar și conducerea clubului.
Mai mult decât atât, Ruben Albes a transmis un mesaj cu subînțeles la finalul meciului cu Poli Iași, scor 0-1.
„Dacă conducătorii clubului cred că alţi antrenori sunt mai buni decât mine în această situaţie, să preia echipa şi să adune mai multe puncte, eu sunt ok. Aşa este fotbalul. Dar cred că se uită foarte uşor unele lucruri despre situaţia în care ne aflăm” – Ruben Albes, antrenor Hermannstadt
După cele 14 meciuri disputate, Hermannstadt este pe locul 13 în clasamentul Ligii 1, cu 15 puncte. Pentru gruparea sibiană urmează restanța din etapa a 12-a, cu FC Viitorul, programată pe 10 ianuarie, de la ora 20:00, la Ovidiu.