Petrolul traversează un sezon foarte slab, e ultima în Liga 1, cu doar nouă puncte, dar, din când în când, jucătorii ploieșteni oferă momente magice.
Vineri seară, echipa lui Jerry Gane s-a aflat în fața unui nou meci decisiv. Pe Ilie Oană a venit CS U Craiova, echipă care luptă pentru un loc de cupe europene, iar ploieștenii au avut o primă repriză foarte bună, pe care au dominat-o clar. În minutul 42, Kay l-a faultat în careu pe Paolucci, a văzut al doiela cartonaș galben și a fost eliminat, dar Straton a apărat penalty-ul executat de același atacant italian.
Faza primei reprize s-a petrecut, însă, în prelungiri. Bogdan Gavrilă, fotbalistul împrumutat de la Dinamo, a reușit un dribling care l-ar face invidios chiar și pe Ronaldinho. Mijlocașul ploieștean l-a ridiculizat pe Vătăjelu, fundaș cu pretenții de echipa națională cu un elastico, driblig pe care-l vedem foarte rar spre deloc în Liga 1. Gavrilă s-a făcut că merge spre stânga, Vătăjelu a plecat pe fentă, apoi mijlocașul a oferit un detaliu tehnic de excepție, trecând mingea printre picioarele adversarului său. Din păcate pentru frumusețea fazei, centrarea lui Gavrilă nu a găsit un coechipier în careul advers.
Capturi: digisport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER