Steaua și Oțelul vor disputa duminică primul meci important al noului sezon și se vor bate pentru primul trofeu din noul an fotbalistic: Supercupa României.
Roni Levi speră însă că șansa îl va ajuta să aibă un debut foarte bun pe banca Stelei. Israelianul spune că echipa a muncit foarte mult în cantonamentele din această vară, iar acum jucătorii au prima ocazie să culeagă roadele.
„Începem sezonul împotriva unei echipe foarte puternice, care a câștigat campionatul anul trecut. De fiecare dată când am evoluat în fața campioanei am oferit pe teren mult respect. Avem o ambiție mare să începem bine noul sezon. Suntem o echipă cu nume, cu tradiție și trebuie să o respectăm. Am muncit foarte mult în ultimele luni, în cantonamentele din Austria.
Am învățat jucătorii, ei m-au cunoscut pe mine și au înțeles ce așteptări am de la ei. În ultimele meciuri am sesizat multe lucruri pozitive în jocul echipei și sunt sigur că asta se va întâmpla și în Supercupă. Sper că vom avea succes și că vom câștiga meciul. Sunt puțin emoționat, dar știu că vom face un joc bun.
Nu contează ce zice lumea, ci că echipa mea e pregătită să câștige Supercupa. Deja știu echipa de start, cu excepția a 1-2 jucători, la care mă voi mai gândi până mâine. Echipa arată din ce în ce mai bine și în timp echipa va arăta așa cum mă aștept să arate.
Dacă întrebi alt antrenor dacă vrea 3-4 jucători…Asta e echipa, sunt mulțumit de ea. Dacă voi avea posibilitatea să iau încă 3-4 jucători pentru a face echipa și mai puternică, voi fi și mai fericit.”, a declarat Roni Levi.
Cum ar putea arăta Steaua în meciul cu Oțelul: Tătărușanu – Martinovic, Gardoș, Galamaz, Latovlevici – Bănel Nicoliță, Brandan, Bicfalvi, Tănase – Tatu, Rusescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER