Ropotan, ca și plecat!
Borcea va reveni azi în țară și se va întâlni cu rușii de la Dinamo Moscova pentru a concretiza transferul lui Ropotan. Oficialii clubului rus sunt deja la București, iar cele două părți se află foarte aproape să bată palma. Dinamo se va despărți din nou de un fotbalist tânăr. După Radu Ștefan și Cosmin Moți, „câinii” îl vor ceda și pe Adrian Ropotan. Destinația mijlocașului defensiv se află în Est, mai precis la Dinamo Moscova. Urmărit de mai multe luni și ofertat contra sumei de 4 milioane de dolari, formația din capitala Rusiei vrea să rezolve cât mai repede transferul. În acest sens, mai mulți impresari colaboratori ai clubului au sosit la București marți, iar astăzi vor veni și oficialii moscoviți. Cum tot astăzi este așteptat să revină în țară și Cristi Borcea, este foarte posibil ca cele două părți să bată palma cât de curând. Președintele executiv al roș-albilor a fost plecat mai multe zile în America de Sud, astfel că cei de la Dinamo Moscova au fost nevoiți să aștepte întoarcerea omului cu drept de semnătură.
Ținte, Bourceanu și Maric
După despărțirea de Ropotan, „câinii” vor fi nevoiți să-și întărească postul de închizător, care și așa era considerat destul de fragil. Mircea Rednic se află în Belgia și a aruncat deja un nume pe piață. Este vorba de sârbul Milos Maric de la Gent. Un alt fotbalist pe care șefii vor să-l aducă este Alexandru Bourceanu (foto mic, în stânga). În vârstă de 23 de ani, jucătorul Oțelului este văzut ca unul dintre cei mai promițători tineri din țară. Mai mult, cel poreclit de colegii de la Galați „Gatusso“ poate evolua și în banda dreaptă, acolo unde formația lui Mircea Rednic caută întăriri.
TVA, cheia negocierilor
Principalul subiect al negocierilor dintre Cristi Borcea și reprezentanții clubului din Rusia se va axa pe plata TVA. Cine să o facă? „Câinii” vor ca rușii să suporte taxa, în timp ce moscoviții vor să paseze cheltuiala românilor deoarece apoi nu ar mai putea recupera această sumă. „E adevărat că transferul lui Ropotan la Moscova se discută, e ceva concret, însă marea problemă o reprezintă TVA-ul“, a precizat agentul Victor Becali (foto).
5 mii de euro este amenda pe care mijlocașul dinamovist a plătit-o după ce a fost surprins cântând manele pro-Steaua
1.203 minute a evoluat în Liga I în acest sezon Ropotan, fără a marca însă vreun gol