Petrolul s-a impus în fața CFR-ului, scor 1-0, și a obținut a doua victorie din acest sezon al Ligii 1.
Mijlocașul Adrian Ropotan spune că Petrolul a fost dezavantajată de condițiile în care s-a disputat meciul (ploaie abundentă și un gazon extrem de prost), dar că el și colegii săi și-au adaptat jocul pentru a-și îndeplini obiectivul: obținerea unei victorii ce se poate dovedi vitală în lupta pentru evitarea retrogradării.
„În România s-ar da 3 roșii și 3 ani de pușcărie pentru astfel de intrări”
Ropotan a comentat cu umor și situația în care se regăsește după 19 etape. Închizătorul are deja șapte cartonașe galbene. Acesta a lăsat să se înțeleagă că în Liga 1 arbitrii arată cartonașele mult prea ușor, precizând că anii petrecuți în campionatul Rusiei l-au „întărit” din acest punct de vedere.
„Încercăm să creștem de la meci la meci, dar pe un asemenea teren am fost nevoiți să ne adaptăm. Nu am putut să ne facem jocul nostru, dar am demonstrat că suntem puternici și avem speranțe că totul se îndreaptă spre mai bine.
Noi încercăm să ne facem meseria de fotbaliști fără să ne gândim ce se întâmplă în exteriorul echipei, dar ne lovim zi de zi de fel de fel de oameni care încearcă să ne dea în cap.
Noi le mulțumim suporterilor pentru că au venit la stadion să ne susțină pe o asemenea vreme.
Am șapte cartonașe galbene… Eu încerc acum să mă adaptez la fotbalul care se joacă în România pentru că nu am fost obișnuit să joc cu fustiță… Văd prin campionate de afară faulturi de joc pentru care în România s-ar da 3 roșii și 3 ani de pușcărie!„, a declarat Adrian Ropotan la finalul meciului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER