Ropotan și Pulhac, invitații ProSport în Piața Constituției

Adrian Ropotan și Cristi Pulhac vor fi prezenți astăzi, începând cu orele 16.30, în Piața Constituției, locul de întâlnire al microbiștilor pe perioada turneului final, acolo unde și ProSport are amenajat un stand.

Cei doi dinamoviști se vor afla astfel în mijlocul suporterilor și se vor fotografia alături de aceștia la panoul imens cu imaginea echipei naționale. De asemenea, „Ropo” și Pulhac vor asista la cele două meciuri din cadrul mini turneului de fotbal, disputat între  patru echipe formate din liceeni, care prefațează cele două partide ale serii de la Euro, Turcia- Cehia și Elveția- Portugalia. Și cum pe ternul de fotbal și-au demonstrat calitățile, cei doi fotbaliști ai echipei din Ștefan cel Mare vor încerca să facă față și provocării de a juca o partidă de FIFA pe Play Station.

Publicat: 15 06. 2008, 15:47