Ropotan: „Transferul la Moscova, un pas înainte!”
Ieri a fost ultima zi pentru Adrian Ropotan în „Ștefan cel Mare”! La propriu.
Jucătorul de 22 de ani și-a oficializat despărțirea de Dinamo în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la club. „Adi nu a schimbat decât țara și orașul, în rest, rămâne la fel”, a spus președintele Nicolae Badea. După șase ani în curtea roș-albilor, Ropotan a ajuns la Dinamo Moscova pentru trei milioane de euro. Este cel mai scump transfer pe care l-a realizat o echipă din Rusia în această iarnă. Ca un gest de mulțumire pentru banii aduși „câinilor” pe vremuri de criză, Badea i-a dăruit fotbalistului un ceas marca Tissot și adidași roșii Louis Vuitton. „Va juca în Rusia precum un ceas elvețian, iar încălțămintea îi va aminti mereu de unde a plecat”, și-a justificat șeful lui Dinamo cadourile.
"Sunt un pic dezamăgit că plec, doar aici am crescut. Acest transfer este un pas înainte în cariera mea. Rusia are un campionat mai puternic" – Adrian Ropotan , mijlocaș Dinamo Moscova