Roș-albaștrii au „stins” campionatul, dar lupta pentru locul doi se încinge! **Dinu Gheorghe: „Țălnar spune numai prostii! Steaua și Dinamo să nu se plângă 25 de ani de arbitraj!”

Campionatul din acest sezon este unul mai liniștit ca niciodată, Steaua rezolvând într-un timp record problema titlului de campioană. Cum miza a fost mult mai mică pentru celelalte combatante, nu am mai avut de-a face cu declarații calomnioase sau „războaie” duse la TV.

Totuși, apropierea finalului de campionat și perspectiva locului doi poate să agite spiritele. Cel puțin asta indică replicile tăioase date astăzi de reprezentanții cluburilor aflate în apropierea podiumului sau pe podium.

Concret, în conferința de presă dinaintea meciului cu Pandurii, tehnicianul lui Dinamo, Cornel Țălnar, a fost destul de acid, lăsând să se înțeleagă că formația pe care o conduce este vânată de arbitri – Bălgrădean, Matei și Curtean au primit ‘galben’ cu „U” și vor absenta din disputa cu formația din Târgu Jiu.

Modul în care a pus problema cel poreclit „Țânțarul” nu a fost deloc pe placul lui Dinu Gheorghe, președintele Astrei simțind, probabil, că antrenorul lui Dinamo trimite săgeți și spre echipa pe care o conduce.

Să termine cu prostiile astea. Dinamo și Steaua să nu se plângă de arbitraj 25 de ani de acum încolo pentru tot ceea ce au făcut în ultimii zeci de ani. Spune o grămadă de prostii„, a spus oficialul giurgiuvenilor, la DigiSport.

4 echipe se luptă pentru ‘titlul’ de vicecampioană. Petrolul, Astra, Pandurii și Dinamo sunt despărțite de doar două puncte.

Publicat: 19 04. 2013, 19:46
Actualizat: 19 04. 2013, 19:49