Roșu, mult mai calm decât Contra: „Nu știu dacă a fost gol, ăsta e fotbalul”
Petrolul a suferit în această seară prima înfrângere din acest sezon, la Mediaș. Terenul Gaz Metanului pare a fi unul de coșmar pentru ploieșteni, care pierduseră ultima partidă din campionat, sezonul trecut, în aceeași locație.
La final, Laurențiu Roșu, antrenorul secund al „lupilor” a evitat să discute despre arbitraj, incriminat dur de principalul Contra, dar a precizat că la faza golului gazdelor a fost fault în atac.
„Nu ne-a căzut bine această înfrângere, se pare că avem mereu probleme la Mediaș. Nu știu dacă a fost gol sau nu, însă pot să vă spun un lucru clar: a fost fault în atac la faza premergătoare. Acesta este fotbalul, chiar dacă nu ne place să pierdem trebuie să gândim pozitiv.„, a spus Roșu, la final, la DigiSport.