Rotariu a marcat din nou pentru Dinamo: „Nu ne temem de nimeni”. Cum vede meciul cu Astra și situația lui Bărboianu și Lazăr
Dorin Rotariu a revenit cu gol în echipa lui Dinamo, după o pauză de patru meciuri în care numele său nu și-a găsit loc pe tabela de marcaj. Tânărul atacant dinamovist a deschis scorul în meciul pe care echipa sa l-a câștigat la Chiajna, scor 3-1, iar la finalul partidei a vorbit despre importanța celor trei puncte obținute în Ilfov și derby-ul cu Astra de etapa următoare.
„Sunt trei puncte foarte importante pentru noi, mai ales că este un teren greu și ne bucurăm că am câștigat. Este și prima victorie în deplasare, ne gândim la următoarea etapă. Urmează un adversar dificil. Nu ne temem de nimeni, o să studiem echipa adversă, să vedem care sunt părțile bune, părțile rele și va depinde de noi dacă vom lua cele trei puncte. Am vorbit puțin cu ei (n, red – Lazăr și Bărboianu), le urez baftă. Lazăr o să se întoarcă, pentru că este împrumutat la Chiajna. Pe minte mă interesează Dinamo și vreau să fac performanță cu această echipă. Ne simțim bine când câștigăm. A fost a doua oară când am jucat pe sintetic, dar ne bucurăm că am puttu face față și am luat cele trei puncte”, a declarat Rotariu.