Dorin Rotariu se simte bulversat de schimbările de antrenor de la Dinamo și speră ca Mihai Teja să fie cel care va aduce rezultatele
Mijlocașul lui Dinamo nu se simte foarte confortabil în acest moment. Rotariu este ușor debusolat de mișcările din ultimele două luni, când a fost antrenat de trei antrenori. Tânărul fotbalist speră că aceste rotații se vor opri odată cu instalarea lui Mihai Teja. „Eu sper să facă ceva, să vină cu un plus, pentru că e al treilea antrenor în timp scurt. Ne sucește ca și echipă, pentru că fiecare antrenor are strategia lui. Sperăm să facem un grup unit și cel mai important, să obținem rezultate”, a spus Rotariu pentru Dolcesport.
A fost supărat și pe suporteri
În perioada recentă, Dorin Rotariu și-a manifestat și nemulțumirea vizavi de fanii „câinilor”. Este vorba de momentele când Rotariu era reprezentat de soția lui Laurențiu Reghecampf, o persoană nu foarte simpatizată în Ștefan cel Mare. „E un lucru negativ că s-au gândit că nu aș fi atașat de club. Eu, când am venit de la Timișoara la 17 ani, am venit cu inima deschisă la Dinamo, am fost trup și suflet pentru Dinamo. Și pentru simplul fapt că nu știu ce au crezut ei, să te injure mi se pare exagerat. Dar a fost chiar mai mult decât atât, au fost încontinuu, și normal că m-au afectat. Mai ales că nu mi s-a părut în regulă, adică nu mi se părea logic de ce reacționează în felul ăsta„, spunea Rotariu în urmă cu o lună
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER