Rui Duarte: „Am venit să vă salvez!”

Rui Duarte s-a întors marți seara în România după aproximativ
două luni de absență nemotivată, iar miercuri a efectuat primul
antrenament alături de colegii săi la ProRapid. Dacă la această
primă mișcare s-a comportat timid și a încercat să se facă cât mai
puțin vizibil la intrarea în vestiar, ieri, fundașul dreapta
portughez a început să prindă curaj. Chiar mai mult decât e
cazul!

La tachinările ine­vitabile venite din partea coechipierilor și a
staffului tehnic, în loc să continue atitudinea umilă de om
vinovat, Duarte a răspuns de fiecare dată cât se poate de volubil.
„Daaa, lasă, că atunci când am plecat eu de la echipă,
Rapid era pe locul 4. Fără Duarte în ultimele patru etape, pe cât a
căzut Rapid? Pe 7, adică în afara cupelor europene. Noroc că am
venit să vă salvez”
, a fost replica dată fără menajamente
de jucătorul portughez.

„Fără
mine, Roman n-a mai prins naționala!”

O altă remarcă foarte acidă a acestuia îl vizează pe mijlocașul
Mihai Roman, cu care a făcut cuplu în banda dreaptă a Rapidului.
Practic, Rui Duarte insinuează că el l-a propulsat pe fostul
brașovean spre echipa națională, unde n-a mai fost chemat după
„dezertarea” portughezului. „Cu Duarte în spatele lui,
Roman era cel mai tare, juca la națională. Fără Duarte, ce mai face
Roman? La revedere echipa națională!”
, a fost cea de-a
doua „înțepătură” a fundașului de 30 de ani.

4 puncte din 12
posibile
a obținut Rapid în cele patru etape
disputate în 2011

12 etape din 18
posibile
au jucat împreună Rui Duarte și Mihai
Roman în banda dreaptă a Rapidului

Avem nevoie de Rui Duarte, orice s-ar spune. M-am uitat
la jocurile din tur de pe teren propriu și am observat ce forță
aveam atunci și cum puneam presiune pe flancul drept. Duarte a fost
mare până acum

Marius Șumudică, antrenor Rapid

SCHIMBARE
Duarte revine pe teren la Chiajna, cu
Brăneștiul

Rapid va disputa jocul cu Victoria Brănești, din cadrul etapei a
26-a a Ligii I, pe arena Concordiei din Chiajna. Ilfovenii au
renunțat la arena din Buzău și din 5 aprilie se vor muta mai
aproape de București. Partida este programată pentru data de 14
aprilie și tot atunci este așteptat să revină în „primul 11” al
giuleștenilor și Rui Duarte. Stafful tehnic consideră că-l poate
aduce pe fundaș la o formă optimă în două săptămâni.

„Mă
doare sufletul, dar n-am ce-i face lui
Marius!”

George Copos regretă situația în care a ajuns Marius Constantin,
unul dintre jucătorii săi favoriți din echipă, dar spune că nu se
poate implica peste deciziile staffului tehnic. „Regret
situația în care a ajuns Marius Constantin, mă doare sufletul
pentru el, dar n-am ce să fac. Nu mă pot băga peste Dinu Gheorghe,
el și-a asumat responsabilitatea pentru rezultatele echipei și are
putere totală de decizie”
, a spus patronul
giuleștenilor.

Publicat: 01 04. 2011, 07:28
Actualizat: 01 04. 2011, 07:29